RO-RO-ul de la Isaccea, mai aproape de realitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul a fost discutat în ședință de Guvern, iar la momentul de față este pe punctul de a începe, spune Stelian Găvruș, consilier județean, citat de ziaruldetulcea.ro.

După cum precizează administratorul firmei care urmează să realizeze investiția, la momentul de față sunt pe punctul de a începe lucrările în teren. Citește mai multe amănunte pe ziaruldetulcea.ro.
Investiţie de 12 milioane de euro
În februarie 2010, Consiliul Local Isaccea s-a asociat cu MBS, firma administrată de bucureşteanul Stelian Găvruş pentru 49 de ani de zile. MBS construieşte edificiul, după care părţile vor stabili aportul fiecăreia în vederea realizării contractului de asociere prin participaţiune.  Conform proiectului de Hotărâre de Consiliu Local, redevenţa stabilită de ambele părţi va fi de 33.335 de euro pe euro pe an până la edificarea construcţiei, dar nu mai mult de trei ani de zile.  Termenul de finalizare este de 24 de luni de la demararea lucrărilor. Construcţia se va realiza pe  o suprafaţă de 13,9 hectare  extravilan din domeniul privat al localităţii Isaccea. 
La capitolul proiecte în derulare, primăria Isaccea menţionează asfaltarea drumului orăşenesc 53 ce va face legătura între punctul de trecere al frontierei de tip RO-RO, Isaccea – Orlovka, în valoare de 2.753.350  euro.
Autorităţile locale spun că trecerea va aduce un important beneficiu prin redevenţa pe teren, crearea de locuri de muncă, şi dezvoltarea pe orizontală a  mai multor servicii: fast – food, restaurant, schimb valutar.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical