Protest: mii de tulceni vor trebui să meargă sute de kilometri până la judecătorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este vorba despre desfiinţarea Judecătoriei Măcin, pe motiv că este nefuncţională şi are un volum redus de activitate. Astfel, spune Ştefan Ilie, primarul din Luncaviţa, se îngreunează accesul la justiţie al cetăţenilor arondaţi Judecătoriei Măcin din judeţul Tulcea şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin (peste 39% din populaţia judeţului, adică peste 65.000 de persoane).

S-a propus desfiinţarea unui număr de 30 de instanţe şi a parchetelor de pe lângă acestea, în care intră şi Judecătoria Măcin din judeţul Tulcea şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin. În consecinţă, se discută despre arondarea localităţilor aferente acestor instituţii către Judecătoria Babadag şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag.

La momentul actual sunt arondate Judecătoriei Macin şi implicit Parchetului, un număr de 17 unităţi teritorial administrative, din care 15 comune şi două oraşe, Măcin şi Isaccea. În condiţiile desfiinţării Judecatoriei Măcin şi respectiv Parchetului, datorită poziţiei geografice, pot fi arondate Judecatoriei Babadag numai comunele Ostrov, Dăeni, Peceneaga si Dorabanţu.

„Menţionez faptul că între cele patru comune mai sus enunţate şi oraşul Babadag nu există nici un mijloc de transport în comun permanent, iar pentru a se ajunge la Judecătoria Babadag sau Parchetul de pe lângă această Judecătorie, se parcurge o rută ocolitoare, care dus-întors, însumează peste 150 kilometri“, spune Ştefan Ilie, primar în Luncaviţa şi purtător de cuvânt al Asociaţiei Comunelor din România.

Locuitorii comunelor I.C.Bratianu, Jijila, Grindu, Văcăreni şi Luncaviţa cu celelalte satele componente pot ajunge în oraşul Babadag parcurgând distanţe cuprinse între 180 şi 270 de kilometri.

Locuitorii oraşului Măcin şi ai comunelor Smârdan, Carcaliu, Greci, Turcoaia, Peceneaga, Ostrov, Dăeni, Dorobanţu şi Cerna, nu au niciun mijloc de transport in comun (microbuze, autobuze) cu care să se deplaseze la sediile Judecătoriei şi respectiv Parchetului din oraşul Babadag şi parcurg distanţe de la 20 de kilometri pâna la 75 de kilometri în plus faţă de cele pe care le-ar parcuge pentru a ajunge la Judecatoria Măcin.

„Lipsa frecventă a părţilor, învinuiţilor, inculpaţilor, martorilor se va accentua prin desfiinţarea Judecătoriei Măcin, întrucât costurile de transport se vor dubla sau chiar tripla“, mai precizează Ştefan Ilie.

Reprezentanţii autorităţilor locale din oraşele şi comunele situate în zona de nord a judeţului Tulcea solicită Guvernului să modifice în regim de urgenţă conţinutul proiectului privind desfiinţarea unor instanţe şi parchete nefuncţionale sau cu un volum redus de activitate, întocmit de Grupul de lucru Interinstituţional Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Ministerul Justiţiei si Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie (PICCJ).

Mai citiţi şi:

Hoţ de maşini recidivist, eliberat de Judecătoria Măcin, trimis din nou la închisoare de Tribunalul Tulcea

Scandal cu săbii în centrul Măcinului

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”