Prinşi cu 30 de kilograme de peşte în barcă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peştele şi plasele au fost confiscate FOTO Arhivă Adevărul

oliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, în urma cărora au identificat doi bărbaţi care deţineau  30 kilograme de peşte şi  3 plase de pescuit  interzise de lege.

Duminică, în jurul orei 11.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Chilia au depistat pe Canalul Central din zona Grindu, de pe raza localităţii Periprava, doi cetaţeni, în vârstă de 43 de ani şi 27 ani, care se aflau într-o barcă.
În urma verificării ambarcaţiei a fost descoperită cantitatea de 30 kilograme de peşte proaspăt din specia caras, precum şi trei plase de pescuit interzise.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării barca şi cele trei plase de pescuit, iar cantitatea de peşte a fost predată spre valorificare unor societăţi comerciale de profil.
Persoanele în cauză sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de „producerea, importul, deţinerea, comerciaşizarea sau utilizarea plaselor tip monofilament” şi „pescuitul cu unelte şi scule neautorizate”.
 

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!