Prima trecere cu bacul între România şi Ucraina, peste Dunăre, aproape gata. Când are loc inaugurarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trecere bac FOTO C Crângan

Noua trecere de frontieră scurtează traseul rutier atât spre Republica Moldova cât şi spre nordul Ucrainei cu aproximativ 200 de kilometri, iar din punct de vedere al transportului de mărfuri este  adevărată mană cerească.

Proiectul privind amenajarea punctului de trecere a frontierei, în regim de trecere bac, între localităţile Isaccea şi Orlovka (Ucraina) este foarte aproape de finalizare. În valoare totală de 6,9 milioane de lei, beneficiază de o finanţare de 4,65 milioane de lei din fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM).

Legătura cu curse regulate între Isaccea şi Orlovka a fost avansată pentru prima oară acum mai bine de 20 de ani, plecând de la o premisă istorică: până la Al Doilea Război Mondial exista acolo un „pod umblător”). Negocierile între România şi Ucraina, cu UE ca terţă parte, s-au concretizat însă de-abia acum patru ani, când s-a semnat un acord şi s-a început în 2018 proiectul ce acum este gata de inaugurare. 

Proiectul este unul mai complex decât ar putea părea la prima vedere, deoarece nu este vorba doar de o „simplă trecere bac”, ci are toată infrastructura unui punct de trecere a frontierei.: clădiri administrative, birouri pentru Vamă, Poliţia de Frontieră, fluxuri de intrare-ieşire pentru maşinile de marfă şi pasageri, sală de aşteptare, rampă de verificare a autovehiculelor.

Prin această rută se deschide o cale de transport mai rapidă şi mai eficientă ca timpi de operare între localităţile din Ucraina şi localităţi din România, precum Tulcea, Galaţi, Constanţa sau Brăila. Potrivit estimărilor, prin punctul Isaccea-Orlovka s-ar putea ajunge la un trafic de un milion de tone marfă/an, la care s-ar adăuga şi traficul de călători.

„În prezent, TIR-urile cu marfă trebuie să treacă prin trei vămi - Ucraina, Republica Moldova, România. Astfel, un TIR cu marfă face cel puţin trei zile, uneori şi o săptămână, pentru a trece prin aceste locaţii. Prin urmare, e un drum foarte sinuos şi greu de parcurs, iar unii transportatori ajungeau în situaţia de a căuta alte rute. Acest punct de frontieră, cu trecere bac, elimină toate aceste probleme. Practic, traversarea cu bacul şi formalităţile vamale sunt reduse la câteva zeci de minute în cazul TIR-urilor. În cazul pasagerilor, lucrurile sunt chiar mai simple, s-ar sta în vamă cel mult 10 minute”, a declarat Ion Lungeanu, managerul proiectului derulat de Navrom Bac cu sprijin guvernamental şi european.

Pe lângă scurtarea timpilor de transport, noul punct de trecere a frontierei va avea avantajul că va facilita relaţiile la nivelul comunităţilor din zonele riverane Dunării. Turismul ar avea mult de câştigat din această relaţie, dar sunt şi alţi agenţi economici care ar putea să-şi dezvolte afacerile, dat fiind faptul că inclusiv piaţa muncii în regiune ar deveni mai dinamică.

Recepţia lucrărilor de către Navrom Bac la punctul de trecere frontieră în regim de trecere bac de la Isaccea - Orlovka se va realiza la mijlocul lunii martie, la scurt timp urmând să se facă şi prima cursă oficială pe acest traseu.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”