Premieră: „Valsul câinilor“, la Teatrul Jean Bart Tulcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacolul are loc la teatrul Jean Bart din Tulcea FOTO Arhivă Adevărul

Spectacolul, organizat în colaborare cu Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere, Departamentul de Arte poate fi vizionat în zilele de  1 şi 2 februarie 2013, ora 19.00.  A doua zi puteţi vedea două reprezentaţii ale aceluiaşi spectacol, de la ora 17.00 şi de la ora 19.00.

Spectacolul este realizat în cadrul parteneriatului dintre cele două instituţii, sub egida Proiectului Vreau sâ fiu actor, prilej cu care absolvenţii actori ai promoţiei 2013 îşi desfăşoară practica artistică.

Publicată postum în revistele emigraţiei ruse de la Paris în anii ‘20 şi, într-o ediţie separată, cam în aceeaşi perioadă, în Statele Unite, „Valsul cainilor” face parte dintr-o posibilă trilogie a crimei şi pedepsei, unde nu lipsesc accente de comic specific rusesc. Lucrarea se constituie ca o replică modernă la celebrul roman  „Crimă şi pedeapsă” al lui Dostoievski. Deşi piesa abundă în elemente care trimit cu exactitate la episoade din romanul lui Dostoievski, crima ramâne în stare de proiect în mintea personajelor lui Andreev, ca semn al devitalizării lumii moderne. Pedeapsa însă nu întarzie să apară.

Distribuţia:
Promoţia de actori 2013

Henrik Tile - Claudiu Mihail, Bruno Noferi
Feckluşa - Radu Bucălaie
Karl Tille, Ermolaev- Andrei Dunaev, George Adrian
Elizaveta - Ana Rusu, Elena Geacăr
Jenia - Carmen Sîrbu, Anastasia Nasko
Andrei Tisenhausen - Mihai Gălăţan

Asistent regie şi pregătire actori: Asist, univ.dr. Haricleea Nicolau
Scenografie şi machiaj: Minela Popa
Mişcare scenică: Ruxandra Chelaru
Coloana sonoră: Ramona Cismaru
 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”