Pontonul plutitor de la Mahmudia pentru copii cu dizabilităţi, repus pe linia de plutire. Fundaţie: Vrem ca centrul să devină funcţional cât mai repede

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto via News.ro

Pontonul plutitor de la Mahmudia pentru copii cu dizabilităţi a fost repus pe linia de plutire, după ce în urmă cu o lună acesta s-a răsturnat, au transmis reprezentanţii Fundaţiei Sera.

„Vasul plutitor care va găzdui primul centru de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi din Delta Dunării a fost repus pe linia de plutire şi a ajuns la Tulcea pentru inspecţia tehnică, după un proces complex de ranfluare care a durat aproximativ trei săptămâni. 

Plutitorul ancorat la Mahmudia a fost repus pe linia de plutire de o întreagă echipă de specialişti ai colaboratorului din Sulina, contractat de Fundaţia Sera România pentru aceste servicii. Procedura a fost una minuţioasă şi complexă şi a pornit de la evaluarea vasului, urmată de proiectarea lucrării propriu-zise de ranfluare, transportarea

materialelor necesare la Mahmudia şi achiziţia unora suplimentare. 

În plus, procesul a presupus şi intervenţia scafandrilor, care au etanşat cabinele, urmată de activităţile finale de repunere pe linia de plutire şi asigurarea navei, urmând ca firma contractaă să asigure supravegherea permanentă a vasului”, au explicat reprezentanţii Fundaţiei Sera, potrivit News.ro.

 Sursa citată a menţionat că vasul a ajuns la Tulcea pentru o inspecţie tehnică. 

 „Vasul a ajuns între timp la Tulcea, unde urmează să aibă loc inspecţia tehnică şi activităţile de curăţare, reparaţii şi revopsire, alături de reamenajarea cabinetelor de terapii, pentru a redeveni funcţional şi a respecta conditiile legale privind licenţierea ca şi centru de servicii pentru copiii cu dizabilităţi”, a precizat Fundaţia Sera România. 

Reprezentanţii fundaţiei au menţionat că doresc ca acest centru să devină funcţional cât mai repede. 

„Am dorit să ne asigurăm că ranfluarea se realizează respectând toţi paşii, astfel încât, după punerea vasului pe linia de plutire, să fie îndeplinite toate condiţiile tehnice şi de siguranţă pentru a redeveni funcţional şi a putea oferi gratuit servicii de recuperare şi tratament pentru aproximativ 100 de copii cu dizabilităţi din comunităţile izolate din Delta Dunării. 

Acesta a fost şi rămâne scopul nostru şi al iniţiativei lansate recent, să ajutăm aceşti copii, care altfel nu ar avea resurse pentru tratament şi şansa la o viaţă mai bună. Ne bucurăm că am depăşit cu bine incidentul nefericit de luna trecută şi le mulţumim tuturor celor care ne-au întins o mână de ajutor şi ne-au sprijinit. Ne dorim să finalizăm în cel mai scurt timp şi restul etapelor pentru ca centrul să devina funcţional, deschis beneficiarilor noştri, asa cum ne-am propus, alături de partenerii noştri”, au afirmat reprezentanţii Fundaţiei Sera România. 

În urmă cu o lună, pontonul destinat copiilor cu dizabilităţi, inaugurat în prezenţa ministrului Muncii Raluca Turcan, s-a răsturnat şi a luat apă. 

 „Din cauza condiţiilor meteo şi din cauza adâncimii mici a apei din acea zonă, vasul s-a sprijinit de fundul apei şi a început să se încline. În plus, ca urmare a unei defecţiuni la generatorul care asigura alimentarea electrică a pompelor de santină, menite să scoată apa, pontonul a început să ia apă. Precizăm că vasul nu este scufundat, ci a fost inundată o parte din subsol, fără să fi fost afectate dormitoarele sau cabinetele de terapie, iar situaţia se va reglementa în câteva zile”, a precizat Fundaţia Sera România.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"