Podul peste Dunăre, o „legendă“ de câteva decenii, ar putea deveni realitate!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gălăţenii au semnat o petiţie pentru podul peste Dunăre FOTO Facebook

Se scrie un nou episod din istoria celebrului pod peste Dunăre (de la Brăila - Galaţi). Astăzi, la sala Dobrogea a Consiliului Judeţean Tulcea, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Bunea Stancu, a declarat că acest proiect este „bancabil“ şi că ar putea deveni realitate.

Problema de până acum, spune Bunea Stancu, s-a rezolvat. Vestea bună este că până acum nicio firmă interesată să realizeze această investiţie nu putea contracta un împrumut, pentru că nimeni nu garanta posibilitatea recuperării investiţiei. Vestea bună este că Guvernul a stabilit că acesta este unul dintre cele mai importante opt proiecte din ţară (cu finanţare din afara bugetului de stat) şi că va asigura sumele necesare în cazul în care se nu poate recupera investiţia. Vestea proastă este că la momentul de faţă această garanţie este numai la nivel declarativ.

„Important este că acum proiectul acesta este bancabil, adică în cazul în care investitorul nu reuşeşte să recupereze banii, statul oferă asigurări. Momentan această garanţie este la nivel declarativ. Un lucru bun este că deja a fost refăcut studiul de trafic şi că specialiştii au stabilit că profitul ar fi, la momentul acesta, de 7%. Se ia în calcul traficul de acum, că nu există pod, dar acesta garantat va creşte în momentul în care va exista acest pod“, a explicat Bunea Stancu.

Despre acelaşi celebru pod a vorbit şi primarul din Brăila, Aurel Simionescu: „De obicei legenda apare după ce s-a întâmplat ceva şi pe seama acelui fapt se construieşte o poveste, o legendă. Acest pod are o legendă deşi el nu a existat niciodată“, a spus Simionescu.

Pentru realizarea acestui pod, factorii de decizie din judeţele Tulcea, Galaţi, Brăila, cărora li se vor alătura şi parlamentarii din cele trei judeţe (peste 30 la număr) se vor duce, în mai, la Guvern şi la Ministerul Marilor Proiecte, pentru a obţine susţinere guvernamentală. Pe lista de priorităţi se numără şi drumul expres care face legătura între Focşani şi Constanţa, dar şi revitalizarea porturilor din Tulcea, Galaţi, Brăila.

Declaraţiile au fost făcute vineri după amiază, într-o conferinţă de presă organizată după a treia întâlnire trilaterală (istorică, aşa cum au numit-o oficialităţile din Galaţi) între şefii administraţiilor din Galaţi, Brăila, Tulcea.

Vineri dimineaţă, la  a treia întâlnire de acest tip, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, al Consiliului Judeţean Brăila, Bunea Stancu şi primarii din Galaţi (Marius Stan) şi Brăila (Aurel Simionescu) au decis ca cele trei judeţe se se uneacă pentru promovarea anumitor proiecte de interes regional într-o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară (cu numele Dunărea de Jos).

„Suntem cu un pas înaintea vremurilor, înaintea anunţatei regionalizări“, este de părere primarul din Galaţi, Marius Stan.
 

Mai multe pentru tine:
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Secretul piftiei perfecte! Ce carne trebuie să folosești ca să iasă limpede și gustoasă
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi