O şoferiţă de 36 de ani s-a răsturnat cu maşina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambulanţa a ajuns la faţa locului FOTO Arhivă Adevărul

Accidentul a avut loc marţi după amiază, pe drumul europea E 87 (DN 22), între Somova şi Mineri. La faţa locului au ajuns eun echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Tulcea şi unul SMURD.

În urma accidentului rutier au fost rănite şoferiţa, O. Silvia (36 de ani) şi fiica ei, în vârstă de 4 ani (din localitatea Mineri, judeţul Tulcea). Cele două sunt stabile, spun cei care au ajuns la faţa locului.

Conform cadrelor medicale, ambele sunt în afara oricărui pericol

Din primele date, femeia conducea o Dacia Solenza iar la un moment dat a pierdut controlul autoturismului, a ieşit de pe şosea şi a intrat într-un cap de pod, după care s-a răsturnat cu maşina în afara carosabilului.

Conducătoarea auto poseda permis de conducere corespunzator şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”