La un pas de tragedie pe Razelm: Trei constănţeni rătăciţi în Delta Dunării, recuperaţi de frontierişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei trei au campat la capul Doloşman şi au ieşit la pescuit. Ieri după amiază, poliţiştii de frontieră tulceni au intervenit pentru recuperarea celor trei persoane care se aflau în pericol, după ce ambarcaţiunea cu care navigau pe Lacul Razim  nu a mai putut fi manevrată în siguranţă.

Ieri, în jurul orei 16.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Tulcea, au fost sesizaţi, de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, că pe Lacul Razelm, în zona Cap Doloşman, se află trei persoane care nu mai puteau naviga datorită unei defecţiuni la motorul ambarcaţiunii în care se aflau.
„Poliţiştii de frontieră s-au deplasat în zonă cu o ambarcaţiune rapidă de intervenţie reuşind să găsească şalupa aflată în derivă la aproximativ 7 kilometri de mal, după aproximativ o oră de căutare“, spune Cezar Projovschi, purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Tulcea.
Persoanele salvate se aflau la bordul ambarcaţiei pentru o partidă de pescuit sportiv, iar defecţiunea motorului a făcut ca aceasta să nu mai poată fi controlată şi să se depărteze de mal. Aflate în dificultate, speriate, persoanele au solicitat sprijinul autorităţilor printr-un apel telefonic la numărul de urgenţă 112.
Cei trei turişti, cu domiciliul în Constanţa, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportați în siguranţă până la Cap Doloşman, locul unde aceștia erau campați.


Mai multe pentru tine:
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort