Ivan Patzaichin a adus la Tulcea povestea canotcii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marele canoist Ivan Patzaichin a fost prezent astăzi la Tulcea, unde, alături de autorităţile locale şi judeţene, şi-a prezentat proiectul Row Mania prin care vrea să reînvie pasiunea oamenilor pentru bărcile din lemn.

Ca element de noutate, Ivan Pazaichin spune că vrea să aducă la Tulcea, în cadrul expoziţiei, o canoe de de 10 persoane de la Institutul din Constanţa. „Este o surpriză şi pentru ei, încă nu am apucat să discutăm detaliile, dar sperăm să ne sprijine în această iniţiativă“,  a declarat azi Ivan Patzaichin.
De asemenea, expoziţia de bărci inedite va putea fi văzută şi pe lacul Ciuperca. „Cei care se pricep vor putea chiar să folosească aceste canotci, iar alţii vor putea măcar să încerce să vadă cum se simt într-o astfel de barcă“, spune primarul Constantin Hogea.

GALERIE FOTO El este tulceanul care a dat viaţă canotcii lui Patzaichin!

Ivan Patzaichin promovează delta natală

Canotci pentru fiecare primărie din deltă
Prefectul Vasile Gudu este de părere că astfel de ambarcaţiuni ar putea să ajungă şi în satee reşedinţă de comună din zona deltei, astfel că turiştii care vin aici să le poată folosi pentru a intra pe canale. „Încercăm prin tot felul de acte normative să  interzicem accesul cu motoare puternice în deltă pentru a proteja ecosistemul. Cred că ar fi frumos ca turiştii care vin cu alte şalupe să le lase la mal şi să folosească această canotcă pentru a vedea canalele deltei mai de aproape“, spune Gudu.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”