Începe Cupa Deltei la ştiucă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pescarii îşi pregătesc linguriţele

În perioada 27-30 octombrie 2011 în Delta Dunării la Crişan se desfăşoară cea mai mare competiţie pescărească la ştiucă în sistem „catch & release“.

Competiţia se va desfăşura pe durata a 3 zile în trei manşe, va întruni cincizeci de participanţi, pescari sportivi, membrii ai unor asociaţii cu profil pescăresc, reprezentanţi ai mass-media de specialitate, ce vor promova şi vor susţine Cupa Deltei la ştiucă.
Prima manşă a competiţiei va începe sâmbătă de la ora 8 şi va dura trei ore şi jumătate, iar după amiază se va desfăşura manşa secundă, timp de patru ore. Etapa finală va avea loc duminică între orele 8-12, după care va urma festivitatea de premiere, premiile constând în diploma şi cupe.
„Echipa Asociaţiei Naţionale a Turismului Rural Ecologic şi Cultural Tulcea vine în întâmpinarea dorinţei pescarilor sportivi autentici de a se întrece într-un mediu competiţional natural cu reguli clare, cu sprijinul localnicilor care cunosc cel mai bine Delta şi unde ideea de competiţie sportivă îi va determina să-şi arate sie-şi şi celorlalţi măiestria în arta pescuitului sportiv la ştiucă“ spune Silviu Gheorghe, reprezentantul organizatorilor.La această primă ediţie se va participa pe bază de invitaţii, spun organizatorii, scopul fiind promovarea prin intermediul echipelor provenite de la diverse asociaţii sportive.

Mai multe pentru tine:
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul