Încep lucrările de asfaltare a drumului Tulcea – Constanţa. Vezi aici când!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drum Tulcea - Constanţa

Miercuri, la sediul Instituţiei Prefectului-judeţul Tulcea, a avut loc o întâlnire informală a prefectului Lucian Simion cu reprezentanţii S.C. VEGA 93 Galaţi şi Direcţia de Drumuri şi Poduri Constanţa, ce a vizat stadiul lucrărilor de Refacere sistem rutier DN 22 (2 Cantoane – Constanţa) inclus în Programul de Investiţii şi Reparaţii Capitale începând cu anul 2011. 

Până la momentul de faţă, a fost instalată staţia de asfalt în comuna Tariverde, judeţul Constanţa şi s-a stabilit ca termen de începere a lucrărilor de asfaltare data de 16 iulie 2012.
Totodată, reprezentanţii firmei şi-au luat angajamentul ca până la data de 15 august 2012 să asfalteze o porţiune de aproximativ 24 de kilometri de drum naţional din totalul de 60, 400 de kilometri.
În prezent se fac demersuri la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii pentru finanţarea, în continuare, a diferenţelor de lucrări ce vor fi efectuate pe restul de drum naţional. Următoarea întâlnire pe această temă a fost programată pentru perioada 10-15 august 2012.


Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”