Încă un accident în aceeași zonă în care s-a petrecut tragedia rutieră de la Tulcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia cercetează cazul (arhivă)

Accidentul a avut loc luni după amiază, în jurul orei 14.00, pe aceeași porțiune de drum pe care a avut loc tragedia de joi seara: în urma accidentului de azi o singură persoană a fost rănită ușor, iar aceasta a refuzat să fie transportată la spital.

Este vorba despre o coliziune între două autoturisme, pe aceeași porțiune a drumului european E 87 (DN 22), Tulcea - Constanța, pe care a avut loc accidentul în urma căruia opt persoane au murit și alte șapte au fost rănite. Din informațiile furnizate de dr. Dumitru Vâlcu director medical al Serviciului Județean de Ambulanță, o singură persoană avea răni superficiale și a refuzat transportul la spital.

Carnagiu la Tulcea: Şapte morţi şi opt răniţi GALERIE FOTO

Ce s-a întâmplat cu cei opt supravieţuitori ai teribilului accident de pe drumul Tulcea – Constanţa

Bilanţ al accidentului de pe drumul Tulcea – Constanţa: 15 victime în trei maşini. În Audi A6 erau NOUĂ persoane!

Două elicoptere ajung la Tulcea pentru a prelua victime ale accidentului petrecut pe drumul spre Constanţa

MARTORI Groază pe drumul Tulcea – Constanţa: Bucăţi din maşini în copaci, trupuri împrăştiate pe şosea

LISTA VICTIMELOR Ei sunt cei care au pierit în tragedia de pe şoseaua Tulcea – Constanţa!

GALERIE FOTO Şoferul care a provocat carnagiul de pe şoseaua Tulcea – Constanţa nu avea permis de conducere. Iată cum s-a petrecut accidentul

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete