Încă o locuinţă de serviciu de la primăria Tulcea. Ce director din administraţia locală beneficiază de această prevedere legală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul Local Tulcea

Conform hotărârii adoptate astăzi, în cadrul şedinţei de Consiliu Local (CL), o locuinţă de pe strada Sabinelor din municipiul Tulcea va deveni locuinţă de serviciu. Proiectul a fost aprobat în plenul CL Tulcea.

Primarul municipiului a precizat că această locuinţă ar putea ajunge la specialiştii care condiţionează venirea la Tulcea de asigurarea unei locuinţe de serviciu (exemplu: medicii).
În nota de fundamentare pentru proiectul de hotărâre, însă, se arată că modificarea statutului acestei locuinţe este necesară dat fiind numărul mare de solicitări din partea angajaţilor instituţiei.
Pentru că Mihail Anatoli, consilier local din partea USL, a ridicat problema utilităţilor, primarul Constantin Hogea  a ţinut să precizeze că aceste cheltuieli nu vor fi achitate din bugetul local. Mai mult, aceasta a şi exemplificat: directorul Iusuf  Levent (şef al Direcţiei de Administraţie Publică Locală), care are domiciliul în Babadag, locuieşte la Tulcea într-o garsonieră pentru care plăteşte toate utilităţile.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend