FOTO Vulturii codalbi, monitorizaţi prin inele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vulturul codalb (Haliaeetus albicilla) este o specie pe cale de dispariţie care constituie subiectul unui program internaţional de monitorizare, iniţiat încă de la mijlocul anilor ‘70 de Suedia şi la care, ulterior, au aderat toate ţările din nordul Europei.

În perioada februarie – august 2011 s-a desfăşurat cea de-a III-a etapă a proiectului pentru monitorizarea codalbilor, inelarea puilor şi evaluarea habitatelor şi a resurselor de hrană folosite de această specie.
„În cadrul acestei etape, activitatea de marcare cu inele seriate a fost precedată de căutări îndelungate, în vederea localizării cuiburilor locuite în sezonul de cuibărit 2011. Deoarece pentru reuşita acţiunii nu este de ajuns identificarea cuiburilor locuite, au fost necesare şi observaţii privind activitatea caracteristică perioadei de reproducere, privind păsărea clocitoare şi puii“, spune Grigore Baboianu, guvernatorul RBDD.
Inelarea se poate face numai primăvara
Efectuarea inelărilor se poate realiza într-o scurtă marjă de timp, primăvara, fiind condiţionate de: dezvoltarea accelerată al frunzişului care maschează cuiburile, schimbările hidrologice care pot produce schimbări masive de nivel şi, implicit, inaccesibilitatea zonei arborelui ce găzduieşte cuibul.



Prima acţiune de marcare a avut loc la 28 aprilie şi ultima la 24 mai, deci timpul avut la dispoziţie pentru inelările efective a fost de mai puţin de o lună de zile.
„În cursul lucrărilor din teren s-a avut grijă ca marcarea păsărilor să nu afecteze păsările. S-a respectat preferinţa codalbului de a vâna la primele ore ale dimineţii, urmată de hrănirea puilor“, mai spune Baboianu.
Pentru codalbii de pe teritoriul RBDD, factorii-cheie de care depind menţinerea şi dinamica pozitivă a efectivelor sunt condiţiile de cuibărit şi presiunea umană, considerată ca fiind factorul disturbant principal în obţinerea hranei şi în reproducere. Factorii antropici sunt reprezentaţi de activităţile turistice, respectiv circulaţia, lucrările hidroameliorative în perioadele neadecvate şi vânătoarea. Astfel, o măsură de management pe termen scurt ar fi permanentizarea controlului asupra activităţilor cinegetice pe teritoriul Rezervaţiei.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor