FOTO Un elev la seral de la Colegiul Tehnic Henri Coandă din Tulcea a fost înjunghiat în curtea şcolii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un martor indică poliţiştilor locul în care a pornit scandalul FOTO Adevărul

Un elev de la Metalurgic (Colegiul Henri Coandă) a fost înjunghiat miercuri după-amiază, în timp ce se afla în curtea şcolii. Elevul are 19 ani şi urmează cursurile la seral. Victima a fost transportată la spital cu plagă înjunghiată în spate.

Un elev de la Metalurgic (Colegiul Henri Coandă) a fost înjunghiat miercuri după-amiază, în timp ce se afla în curtea şcolii. Elevul are 19 de ani şi urmează cursurile la seral. Victima a fost transportată la spital cu plagă înjunghiată în spate.
Băiatul se afla în curtea liceului şi se pregătea să intre la ore, iar un grup de etnici romi juca fotbal pe teren. În acest timp, mingea a ajuns la victimă, care le-a dat-o înapoi într-un mod care li s-a părut ofensator celor de pe teren. Apoi, grupul de etnici romi l-au luat la bătaie şi l-au înjunghiat în spate, după ce l-au târât câţiva metri.

„Victima a fost transportată la spital cu plagă înjunghiată în spate“, spune dr. Dumitru Vâlcu, director medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Tulcea. Băiatul a intrat în operaţie.

La faţa locului au ajuns reprezentanţii Poliţiei şi ai Jandarmeriei. Comisar şef Lucian Ţugui din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea spune că incidentul a avut loc în jurul orei 16.00.

Iniţial la liceu au ajuns echipajele de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Tulcea, care au asigurat locul faptei până la sosirea echipei de specialişti, coordonată de şeful inspectoratului, comisar şef de poliţie Oltu Viorel Iuliu, care a efectuat cercetarea la faţa locului.

„S-a întâmplat la ora 15.53. Noi am ajuns aici în patru minute. Din primele informaţii, un grup de tineri juca fotbal pe terenul de sport al liceului. În urma unui conflict spontan aceştia au început să îl agreseze pe elevul de 19 ani, iar la un moment dat unul dintre tineri l-a înţepat cu un cuţit în spate. La momentul de faţă colegii mei vizionează imaginile de la camerele de supraveghere a liceului pentru a identifica autorii acestei fapte“.

Ţugui mai spune că cei 12 tineri aveau aproximativ 16-17 ani, iar la momentul de faţă încă nu s-a stabilit identitatea lor. În ceea ce priveşte modalitatea în care au reuşit să ajungă pe terenul de fotbal, prima explicaţie este aceea că au sărit gardul.

„Din primele cercetări, a rezultat că un tânăr de 19 ani, elev la unitatea de învăţământ, a intrat în conflict verbal cu un grup de persoane care se afla pe terenul de fotbal al liceului. Ulterior conflictul a devenit fizic, victima fiind agresată de membrii grupului. În prezent, tânărul agresat este internat la Spitalul Judeţean Tulcea, fiind în afara oricărui pericol. Poliţiştii tulceni desfăşoară cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în incident şi a stabilirii cu exactitate a circumstanţelor producerii evenimentului“, spune Daniela Condrea, purtător de cuvânt al IPJ Tulcea. Aceasta a mai adăugat că unitatea de învăţământ avea pază fizică proprie şi supraveghere video, iar poliţiştii care au în responsabilitate unitatea de învăţământ avuseseră cea mai recentă întâlnire în vederea prevenirii şi combaterii faptelor antisociale cu conducerea acesteia la data de 21 februarie 2013.



Un martor le-a povestit poliţiştilor exact ce s-a întâmplat în această după amiază: a arătat locul în care a pornit scandalul, dar şi până unde a fost târâtă victima (câţiva metri), respectiv locul unde a fost înjunghiat. Toată întâmplarea a avut loc în perimetrul şcolii.

Conducerea colegiului, prin vocea purtătorului de cuvânt Irina Bocăneală, a ţinut să facă precizarea că au camere de luat vederi care au surprins incidentul şi că singurul angajat care s-ar putea face vinovat de  ceva în această poveste este paznicul. „Pot să vă spun că incidentul a avut loc la 15.53, în afara orelor de curs. La noi între 14.00 şi 16.00 nu sunt ore“, a explicat Irina Bocăneală.

„Este vorba despre un elev de 19 ani, care anul trecut s-a transferat la seral. El a venit mai devreme la şcoală, încă nu ştim de ce şi care ar fi fost atacat de un grup de persoane de etnie romă. La liceu a ajuns şi şeful Poliţiei, domnul Oltu, şi urmează să merg şi eu să văd ce se întâmplă. Din câte am înţeles, au paznic, dar acesta era la cealaltă poartă atunci când a avut loc incidentul“, spune Dumitru Damian, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Nu este primul incident petrecut la această şcoală. În mai anul trecut, un băiat de 17 ani a folosit un spray paralizant într-o sală de clasă. Incidentul a avut loc într-o pauză. Mai mulţi copii au avut nevoie de îngrijiri medicale şi trei elevi au ajuns la spital.
 

 

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete