FOTO Protest în faţa Prefecturii: „Vor să desfiinţeze jumătate din Poşta din Tulcea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest în faţa Prefecturii FOTO Adevărul

Joi, de la ora 11.00, zeci de angajaţi ai Direcţiei de Poştă Tulcea au ajuns în faţa sediului Instituţiei Prefectului, acolo unde au protestat. Ei au aceleaşi probleme pe care le reclamă colegii din toată ţara, la care se adaugă şi unele specifice, pentru Tulcea.

După cum spun sindicaliştii tulceni, au informaţii conform cărora la Tulcea vor fi desfiinţate jumătate dintre locurile de muncă din Direcţia de Poştă.

„Nu putem să discutăm cu domnul prefect, care este plecat în China astăzi (n.n. joi), dar îi vom lăsa o mapă care cuprinde toate problemele noastre, pe care să o studieze pe data de 4 martie, atunci când ajunge la Tulcea. Vrem să discutăm personal cu dumnealui, întrucât consider că ne va înţelege, dat fiind faptul că părinţii domniei sale au lucrat în acest domeniu“, a precizat Romeo Stănescu, din cadrul sindicatului.

Acţiunea de protest a avut, ca principale motivaţii iniţiativa managementului Companiei Naţionale Poşta Română de eliminare şi diminuare a veniturilor şi a altor drepturi ale lucrătorilor poştali, încălcarea, de către conducerea Companiei Naţionale Poşta Română a prevederilor Contractului Colectiv de Muncă 2008/2018, contract care este în vigoare.

Liderul Filialei Judeţene Tulcea a Sindicatului Naţional al Lucrătorilor Poştali din România, domnul Romeo Stănescu, a prezentat Subprefectului Corvin Bangu aspecte legate de refuzul conducerii CN Poşta Română de a-şi asuma tentativele repetate de redresare a companiei.

„Am ajuns în situaţia în care conducerea CN Poşta Română vrea să facă o restructurare masivă. La nivelul judeţului Tulcea funcţionează, atât în mediul rural cât şi urban, 24 oficii poştale, parte din acestea urmând să fie desfiinţate. În Municipiul Tulcea se doreşte desfiinţarea a două  din cele trei oficii poştale. În întâlnirile cu cei din boardul companiei, ni se prezintă strategii de dezvoltare care însă nu sunt respectate”, a declarat liderul de sindicat. Totodată, domnia-sa a menţionat câteva aspecte referitoare la managementul defectuos al companiei, faptul că nu există niciun dialog cu conducerea Poştei Române precum şi faptul că nu se respectă Contractul Colectiv de Muncă.

Subprefectul judeţului Tulcea, Corvin Bangu, i-a asigurat pe reprezentanţii Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România – Filiala Judeţeană Tulcea că va informa forurile superioare în legătură cu acţiunea de protest: „Vom informa Guvernul cu privire la revendicările dumneavoastră, inclusiv în legătură cu această apreciere referitoare la intenţiile pe care le are conducerea companiei. Suntem foarte interesaţi şi vom solicita, în acest sens, Strategia pe care o are CN Poşta Română în judeţul Tulcea”, a subliniat acesta.

 

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort