FOTO Directori noi în cadrul primăriei Tulcea. Cine i-a înlocuit pe Daniel Pohariu şi Rodica Pascale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul Local Tulcea FOTO Adevărul

Câştigătorii concursurilor organizate pentru posturile de şefi au un element comun: fac parte din partidul lui Dan Diaconescu. Urmează să fie organizat concurs şi pentru postul de şef al Poliţiei Locale.

Miercuri, în cadrul şedinţei de Consiliu Local, aleşii municipiului au avut ocazia să îi cunoască pe doi noi directori (cei din PP-DD).
După ce directorul Direcţiei de Întreţinere şi Administrare a Patrimoniului Tulcea, Daniel Pohariu, şi-a prezentat demisia, locul domniei sale a fost luat de Silviu Marinescu.
După ce directorul societăţii Agropieţe, Rodica Pascale, a demisionat din funcţie, locul domniei sale a fost luat de Constantin Haţeganu.
Cei doi foşti directori au rămas pe funcţii de adjuncţi.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!