FOTO Concurs: „O șansă Dunării albastre“. Vezi aici regulamentul de participare!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Concurs de afișe

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) în parteneriat cu Liceul de Artă „George Georgescu“ organizează Concursul  de Proiecte de Afişe cu tematică ecologică intitulat „O  șansă Dunării albastre“.

Organizatorii doresc ca, prin intermediul unor expoziţii de afişe dedicate protejării naturii, prin artă, să se conştientizeze şi să se menţină constant interesul opiniei publice, şi în special al tinerei generaţii, asupra necesităţii conservării ecosistemelor naturale.
Valoarea concursului a crescut de la un an la altul, astfel că începând cu anul 2010 acesta a devenit internaţional. O selecţie cu cele mai bune lucrări a ajuns în țările riverane,  fiind prezentată în Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Austria şi Germania.



În anul 2012 se va organiza ediția a XIII-a a acestui concurs internaţional.  Concursul se adresează tinerilor între 15-18 ani de la liceele de artă din România şi din celelalte ţări dunărene. Lucrările însoţite de datele de identificare ale autorului şi instituţiei de învăţământ reprezentate, cu  dimensiuni de 42/60 cm,  sunt aşteptate până la 30 aprilie 2012 la adresa: Liceul de artă „George Georgescu” Tulcea/România, strada Gavrilov Corneliu nr. 166, cod 820080.

Click AICI pentru a vedea regulamentul de participare!

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie