Fostul şef al Protecţiei Consumatorului: „Plătesc 7 milioane pe lună la întreţinere şi nu mă lasă să mă debranşez!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Negulescu, fost şef al Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Tulcea, spune că a ajuns să plătească mai mult decât îşi permite la întreţinere pe timp de iarnă, dar Energoterm nu îi acceptă cererea de debranşare.

Tulceanul spune că în scara unde locuieşte în iarna trecută mai erau doar 6 apartamente care aveau căldură în sistem centralizat, astfel că facturile la căldură ajungeau până la 700 de lei pe lună. În iarna aceasta încă două apartamente s-au mai debranşat, astfel că se aşteptă ca facturile să crească. „Nu au vrut să îmi accepte cererea de debranşare pentru că nu am adus dovada că am centrală. Eu am acasă sobă, nu am folosit-o, dar o am“, spune Negulescu.
Viceprimarul George Blejan spune că regulile privind debranşarea sunt foarte clare, au trecut prin Consiliul Local şi au o logică: în cazul deranşărilor, vecinii plătesc şi încălzirea pereţilor apartamentului tăiat de la căldură.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet