EXCLUSIV Caii de la Letea nu pot fi eliberaţi în mediul natural!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila, Gică Drăgan, spune că dacă asociaţia va aduce caii în Deltă, va răspunde în faţa legii: pot primi amenzi, sau se poate ajunge chiar la dosar penal. „Noi nu avem timp să stăm să le păzim caii, dar ar trebui să fie atenţi că vor suporta rigorile legii“, spune acesta.

Caii sălbăticiţi ar trebui să ajungă la Letea, de unde au fost luaţi. Chiar ministrul Turismului, Elena Udrea, spune că va fi prezentă în teren pentru  a semna un protocol de colaborare prin care doreşte transformarea cailor în atracţie turistică.
„Sunt convinsă că cei care s-au ocupat de transport s-au ocupat şi de autorizaţii. Nu ştiu dacă au sau nu autorizaţie, nu este treaba nostră, ca minister. Sper să nu apară probleme“, a declarat azi ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care a susţinut în repetate rânduri că mâine caii sălbăticiţi ajung la Letea.

Udrea salvează caii din Letea. Vezi aici cum!

Directorul DSVSA Brăila, instituţia care ar fi trebuit să autorizeze transportul cailor, spune că nu se poate da aviz favorabil: „Au venit cu nişte maşini care nu corespund criteriilor pentru transport, aşa că nu au autorizaţie pentru a aduce caii în Letea. Noi nu stăm să le păzim  caii, dar dacă intră în judeţ fără toate actele în regulă, vor răspunde în faţa legii: cu amendă sau chiar dosar penal“, spune Gică Drăgan, directorul DSVSA Brăila.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete