Episcopul Visarion, mesaj către credincioşi: „Casele noastre au devenit biserici în această perioadă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Episcopul Visarion al Tulcii vorbeşte în Pastorala de Paşti despre modul inedit în care vom trăi Învierea Domnului anul acesta, când casele oamenilor devin „biserici”.

Episcopia Tulcii a publicat Pastorala transmisă de PS Visarion credincioşilor săi cuocazia sărbătorii Învierii Domnului.

Episcopul le vorbeşte oamenilor, mai întâi, despre contextul în care vom celebra cea mai mare sărbătoare a creştinismului. „

Deşi tulburaţi şi înfricoşaţi de cele ce ne sunt date să le trăim în aceste zile, totuşi în aceste momente de luminoasă prăznuire suntem stăpâniţi de o mare şi negrăită bucurie şi salutându-ne unii pe alţii prin cuvintele Hristos a înviat la care răspundem Adevărat a înviat dăm mărturie a celei mai mari şi înfricoşătoare minuni dintre toate câte se cunosc în lume şi anume Învierea din morţi a Domnului nostru Iisus Hristos”.

Apoi, PS Visarion vorbeşte despre Învierea Domnului, moment care ne încredinţează pe noi că „moartea nu mai are nicio putere asupra noastră pentru că ea a fost biruită de Izvorul Vieţii – Mântuitorul Hristos.”

Pandemia de coronavirus a cuprins întreaga lume, milioane de oameni fiind izolaţi la domiciliu în timp ce medicii se luptă pentru salvarea vieţii semenilor noştri infectaţi cu acest virus. În această situaţie, anul acesta, preoţii vor sluji singuri în biserici, în noapte de Înviere, iar credincioşii vor primi Lumina Sfântă la casele lor.

„Să ne înmulţim rugăciunea şi la casele noastre care iată au devenit biserici în această perioadă de pandemie, fiecare creştin devenind un slujitor la altarul acestora, înălţând rugăciuni ziua şi noaptea pentru depăşirea acestei situaţii grele.

Să ne rugăm pentru cei bolnavi, pentru cei aflaţi în spitale, în carantină, pentru cadrele medicale, pentru voluntari, pentru toţi cei aflaţi în prima linie, care săvârşesc o operă de apostolat şi jertfelnicie creştină şi să-i sprijinim cu cele necesare”, mai spune Episcopil Visarion al Tulcii.

Pe aceeaşi temă:

Episcopul Visarion a binecuvântat oraşul Tulcea împotriva coronavirusului

Ajutor de la Episcopie pentru o familie cu şase copii. Casa le-a fost mistuită de un incendiu

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat