După cazul băiatului care a stat opt ore la Urgenţe: medicii tulceni trebuie să ajungă mai repede la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan, băiatul care a aşteptat opt ore pe holurile spitalului, alături de tatăl său

Cadrele medicale ar trebui să fie mai atente la comunicarea cu pacienţii. Când sunt chemaţi de acasă pentru un consult de specialitate, medicii ar trebui să  grăbească pasul. Acestea sunt câteva dintre măsurile luate de reprezentanţii sistemului sanitar din Tulcea pentru eficientizarea activităţii în spital.

Marţi, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Tulcea au discutat despre măsurile pe care le-au luat după ce a fost prezentat cazul lui Bogdan, un adolescent tulcean care a stat opt ore pe holurile spitalului până când a fost văzut de un medic specialist.

Între măsurile adoptate, una se referă la toţi medicii din spital, cărora li se indică timpul maxim în care trebuie să se prezinte la Unitatea de primire Urgenţe (UPU) atunci când sunt solicitaţi pentru un consult de specialitate. O alta se referă la posibilitatea folosirii aparatelor din policlinică atunci când serviciul de radiologie este indisponibil. În plus, cadrelor medicale li s-a explicat cât de importantă este comunicarea cu pacienţii.

Firul evenimentelor

1.    ora 11.15: Bogdan se prezintă la UPU (venit cu mijloace proprii, cu trimitere de la dispensarul şcolar); acesta este evaluat la triaj şi notat ca „traumatism minor mână dreaptă prin cădere la şcoală“;

2.    ora 13.35: este consultat de medicul de la UPU (în acelaşi timp mai erau încă cinci copii care aşteptau, spun cei de la spital); Bogdan este îndrumat spre radiologie;

3.    ora 15.00: întrucât la radiologie se spăla maşina de developare, de abia acum a fost disponibil un rezultat al examenului radiologic, unde se reliefează că nu sunt leziuni osoase, minorul urmând să primească tratament în ambulatoriu de la un ortoped;

4.    ora 15.00: consultul medicului chirurg; pentru nu nu mai fi nevoită familia minorului să se deplaseze la spital a doua zi, medicul de serviciu de la UPU a solicitat medicului de gardă de la secţia chirurgie generală să consulte acesta minorul; medicul chirurg a consultat minorul în jurul orei 15.00, întrucât avea de rezolvat ma multe urgenţe la sala de mici intervenţii din cadrul UPU.

Chirurgul a recomandat consultul unui medic specialist în chirurgie infantilă şi ortopedie. Deoarece nu există linie de gardă cu medici ortopezi, întrucât numărul acestora este foarte mic, s-a apelat la ortopedul care era de contravizită.

5.    ora  19.00:
Bogdan este văzut de un medic specialist în ortopedie, care constată „fractură incompletă os metacarpian mâna dreaptă“ şi îi recomandă tratamannt.
 

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată