Două persoane în spital după ce o șoferiță a ajuns cu mașina în copac

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambulanţa a ajuns la faţa locului

Cele două victime ale accidentului rutier petrecut în acest week-end în zona Traian – Cerna au fost transportate la spitalul județean din Tulcea, spun reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea.

M. Teodora (29 de ani), din Galați, în timp ce conducea autoutilitara Fiat între Traian și Cerna, la iesirea dintr-o curbă a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un copac din afara părții carosabile.
În urma accidentului a rezultat rănirea șoferiței și a pasagerului de pe locul din dreapta față. „Ambele victime au fost aduse la Tulcea. Cele două persoane rănite în accidentul rutier sunt stabile, în afara oricărui pericol“, spune dr. Dumitru Vâlcu, director medical al Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea.
Șoferița avea permis de conducere și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani