Doi constănţeni au furat 12.000 de lei din conturile unor tulceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizare Tulcea împreună cu procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. au finalizat cercetările în dosarul penal privind pe: P. Constantin Cătălin (24 ani) şi C. Gheorghe Ciprian (34 ani), ambii din Constanţa, care au furat bani din conturile a 40 de tulceni.

Aceştia sunt acuzaţi de interceptare ilegală a unei transmisii de date informatice, cauzarea unui prejudiciu patrimonial unei persoane, în scopul obţinerii unui beneficiu material, falsificarea de instrumente de plată electronică, deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
În perioada 27 – 30 mai 2009, cei doi s-au deplasat în Tulcea, la o agenţie bancară, unde au instalat un dispozitiv, copiind ilegal datele a aproximativ 40 de utilizatori de card. Datele obţinute au fost apoi utilizate pentru efectuarea mai multor tranzacţii frauduloase, la bancomate din Constanţa, fiind retrasă în total suma de 12.140 lei.
Ambii inculpaţi au fost cercetaţi în stare de deţinere, fiind condamnaţi în altă cauză, tot pentru săvârşirea de infracţiuni informatice.




Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța