Direcţia de Sănătate Publică verifică spitalul judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controale la spitalul judeţean FOTO Arhivă Adevărul

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Tulcea ajung, în aceste zile, la spitalele din judeţul Tulcea.

Este vorba despre un control tematic efectuat la unităţile sanitare cu paturi, efectuat în această săptămână şi săptămâna viitoare de către cei de la DSP Tulcea.

Vom avea în vedere şi verificarea modului în care spitalele din Tulcea, inclusiv Spitalul Judeţean de Urgenţă, gestionează deşeurile. Este un punct esenţial în controalele noastre“, a explicat directorul DSP Tulcea, dr. Laura Militaru.

Amintim faptul că un fragment de picior uman a fost găsit în această săptămână în curtea şantierului naval. Ancheta a scos la iveală faptul că piciorul provenea de la un pacient al spitalului. Bărbatul de 76 de ani din Hamcearca a suferit de curând o amputare. Un cadru mediu al spitalului a gestionat greşit deşeurile şi, astfel, piciorul amputat a ajuns la deşeuri menajere, iar nu spre incinerator.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume