Incendiu în zona cimitirului din Tulcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incendiul a fost anunţat pe numărul unic de urgenţă 112 joi după amiază, în jurul orei 16.00: ardea vegetaţie uscată din zona cimitirului din municipiul Tulcea.

La faţa locului au ajuns pompierii militari de la Detaşamentul Tulcea, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Delta“ Tulcea, care au stins flăcările.

La locul incendiului a ajuns şi un echipaj din cadrul Poliţiei Muncipiului Tulcea,  Biroul Poliţiei de Ordine Publică care a constatat ca în locaţia respectivă se aflau deja lucrători ai I.S.U. Tulcea care stinseseră deja incendiul reclamat.

Din primele verificări s-a stabilit ca vegetaţia uscată, din zona virană, a luat foc şi s-a extins la o şură de paie aparţinând lui A. Aneta, prejudiciul total fiind stabilit de către aceasta la suma de aproximativ 4.000 lei.

În cauză, poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care a fost declanşat incendiul.

 

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite