„Dijmarii” de la APIA ŞI AFIR. Au transformat programul „Tânărul fermier” în „Prima şpagă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tractor arând pământul foto: FB/Ministerul Agriculturii

Doi funcţionari publici, în posturi de conducere la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), sunt acuzaţi de luare de mită. Procurorii DNA susţin că se crease un adevărat circuit al şpăgii.

Irina Manole, şefa Serviciului active fizice şi plăţi directe din cadrul Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Tulcea, şi Niculina Milea, coordonatorul Centrului Local Tulcea din cadrul APIA, sunt acuzate că solicitau o şpagă de 50% din valoarea unor proiecte la care aplicau tinerii fermieri.

Cele două inculpate au fost trimise în judecată, iar dosarele se află pe rolul Tribunalului Tulcea. Niculina Milea a încheiat cu procurorii DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

În rechizitoriul întocmit în cazul Irinei Manole, anchetatorii descriu cum funcţiona tot sistemul pus la punct de cele două. Mita cerută era de 50% din valoarea proiectului finanţat, iar banii trebuiau daţi imediat ce fermierul îi primea în cont.  

„Niculina Mirea, coordonatorul Centrului Local APIA Tulcea direcţiona aplicanţii din cadrul programului <<Tânărul Fermier>> către un consultant care le întocmea proiectele ce erau ulterior depuse la OJFIR Tulcea, unde Irina Manole gestiona în mod direct procesul de depunere şi evaluare a acestor proiecte”, spun procurorii.

Aşa se ajungea ca programul „Tânărul Fermier” să se transforme în programul „Prima şpagă”.

Constructor reinventat ca fermier

Cei doi funcţionari publici au fost prinşi în flagrant în timp ce au primit mită din partea unui fermier care a accesat fonduri prin intermediul circuitului descris de procurori.

Acesta a spus anchetatorilor că ştia despre Niculina Mirea că deţine o funcţie de conducere în cadrul APIA Tulcea, ea fiind şi cea care i-a propus să aplice pentru programul „Tânărul Fermier”, „el nefiind agricultor, ci ocupându-se cu munca în construcţii”.

Aşa a ajuns să ia în arendă suprafaţa totală de 3,67 ha şi a înfiinţat un PFA (Persoană Fizică Autorizată), proiectul său vizând înfiinţarea unor culturi agricole. A fost pus în legătură cu acelaşi consultant pentru întocmirea proiectului şi cu un contabil. inculpata fiind cea care l-a pus în legătură cu un consultant pentru întocmirea respectivului proiect şi cu un contabil.

După această etapă, fermierul a depus la APIA o cerere pentru subvenţia acordată agricultorilor şi pentru un ajutor acordat celor care au avut de suferit din cauza pandemiei. „Proiectul martorului a fost aprobat, iar la data de 22.03.2021 în contul său a fost virată suma de 146.000 lei. La scurt timp după aceasta, inculpata Niculina Mirea l-a abordat şi i-a pretins suma de 70.000 lei pentru ajutorul acordat în întocmirea, depunerea şi aprobarea proiectului”, se arată în rechizitoriu.

Doar că fermierul s-a temut să retragă numerar o sumă atât de mare la câteva zile după ce i-au intrat în cont. Atunci au început presiunile din partea angajatei APIA care i-a dat chiar şi un mesaj: „Luni la prima oră reziliez contractele şi te rog să laşi banii acolo că îţi ia banii înapoi”.

„Dijmarii” de la APIA şi AFIR

Deoarece fermierul tergiversa să-i dea banii, în seara de 29 martie acesta s-a întâlnit cu Niculina Mirea care i-a solicitat din nou suma de 70.000 lei, în schimbul relaţiilor, informaţiilor şi intervenţiilor sale.

„Şi hai să-ţi mai spun ceva, uite, preotul de la (….), le-a făcut proiecte la nu ştiu câţi, veneau la noi, că eu mă tot întrebam, zic, dacă mai aduce mulţi, da? Şi le-a dat câte 100 de milioane de fiecare cât s-a folosit de numele lor. Nu mai spun la (.....), primarul şi alţii de-acolo care au…. deci eu am fost bună”, este un pasaj din interceptările anchetatorilor.

Şi reprezentanta AFIR a participat la una dintre întâlnirile cu fermierul pentru a-l presa pe acesta să dea banii ceruţi. Astfel, în data de 2 aprilie, acesta a mers cu 70.000 de lei într-o pungă de hârtie acasă la angajata APIA. Aici, procurorii DNA au găsit în urma percheziţiilor banii. Anchetatorii au mers mai departe pe firul infracţional şi au lăsat lucrurile să se desfăşoare aşa cum fuseseră ele premeditate.

Astfel, Irina Manole a venit acasă la angajata APIA şi a luat punga cu bani. A fost oprită în trafic, iar procurorii au găsit în maşina ei cei 70.000 de lei. Angajata AFIR a declarat că banii erau un împrumut.

Irina Manole, care este trimisă în judecată în stare de arest la domiciliu, şi Niculina Mirea, care a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA, nu au putut fi contactate. APIA Tulcea a comunicat faptul că angajata lor şi-a luat concediu, apoi a solicitat suspendarea din activitate pentru o perioadă de un an.  

Vă recomandăm să mai citiţi:


Mecanismul prin care Victor Tarhon, fost preşedinte CJ Tulcea, a pompat 690.000 de lei la campania lui Traian Băsescu

Logodnă musulmană întreruptă la Babadag. Gazdele şi invitaţii, amendaţi

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”