Delta Dunării intră în oferta TUI. Locurile de cazare vor fi vândute online şi prin cataloage în întreaga lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Superbele peisaje din Deltă vor ajunge în cataloagele de turism din toată lumea

Delta Dunării intra în compania selectă a 45.000 hoteluri din toată lumea care sunt vândute de către TUI. Agenţiile de turism din România semnează astăzi la Tulcea protocolul de colaborare care aduce zona în atenţia internaţională.

Mai multe asociaţii şi federaţii din turismul românesc pun la cale înfiinţarea unui Birou Român de Turism. Întâlnirea de marţi de la Tulcea este cea care pune bazele acestei iniţiative. Lansarea oficială a acestei idei va avea loc în luna noiembrie la Bruxelles. 

Reprezentanţii Asociaţiei Litoral Delta Dunării se vor întâlni la Tulcea şi cu cei ai TUI pentru a semna contractele între hotelBeds.com şi operatorii economici din zona Deltei. 

Printre oaspeţii de seamă care ajung marţi la Tulcea se numără Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral Delta Dunării, Daniel Iluşcă - Preşedintele Ascociaţiei Patronatului în Turismul din Delta Dunării, Dragoş Gociman - VIcepreşedintele aceleiaşi organizaţii şi Iulian Beiu, Contracting Manager la Hotelbeds România & Moldova. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026