Cupa Dunării, la Tulcea: Deţinuţi din patru penitenciare s-au „luptat“ pe stadionul de la Somova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri,  Penitenciarul Tulcea în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Tulcea o organizat Competiţia fotbalistică „Cupa Dunării” – ediţia a III-a. Competiţia este o iniţiativă a Penitenciarului Tulcea şi se desfăşoară în afara unităţii, fiind găzduită de stadionul din comuna Somova.


Echipele au fost formate din persoane private de libertate care îşi execută pedepsele în regim semideschis şi deschis şi sunt reprezentantele a patru penitenciare zonale: Tulcea, Poarta Albă, Brăila şi Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti.
Fiecare echipă a prezentat pe foaia de arbitraj un număr de maxim16 jucători, iar 11 dintre aceştia vor fi în teren. Meciurile sunt arbitrate în mod oficial de către un arbitru central şi doi asistenţi. Se dispută patru meciuri a două reprize de câte 30 de minute în formă eliminatorie continuând cu disputarea finalei mici pentru locurile 3 – 4, respectiv finala mare pentru locurile 1 şi 2.
Cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Tulcea vor fi înmânate diplome şi  cupe potrivit locurilor obţinute.
„Pentru prima dată echipei finaliste şi denumită Campioană se va decerna în plus «Cupa Dunării» ce va fi transmisibilă echipei câştigătoare fiecărei ediţii. De asemenea, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Tulcea asigură premierea cu echipament sportiv şi statuete pentru cel mai tehnic jucător, cel mai prolific atacant şi cel mai bun portar“, spune Ionuţ Roturaru, purtător de cuvânt al Penitenciarului Tulcea.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie