Coşia, un obicei care a renăscut la Cerna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este un vechi obicei de întrecere între cai, ce se organiza anual în localitate în perioada interbelică, când localnicii din Cerna creşteau special cai pentru curse.

„Calul cerneanului e, după cum mulţi au zis, prototipul cailor dobrogeni" (Monografia satului Cerna - 1935, autori înv. Dumitru Necula şi Ion Cheşcă).

La acest eveniment cei peste o sută de localnici au fost alături de cei 11 călăreţi şi de caii lor, doi dintre aceştia fiind ai Administraţiei Parcului Naţional Munţii Măcinului.

Primul loc a fost ocupat de Berea Cosmin, locul al doilea a fost ocupat de Dragu Daniel, iar pe locul al treilea s-a situat Baltă Ştefan. Premiul pentru locul întâi a fost un porc, pentru locul al doilea – un sac de făină, iar pentru locul al treiela, trei saci cu orz.

Concursul a fost organizat în acest week-end de către Administraţia Parcului Naţional Munţii Măcinului, în colaborare cu Primăria comunei Cerna, Biblioteca comunală "Dumitru Cerna" şi Asociaţia Altona Cerna. Competiţia s-a desfăşurat sâmbătă, în zona noului stadion din localitatea Cerna.
 

Mai multe pentru tine:
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €