Condamnat pentru omor deosebit de grav, a murit în închisoarea din Delta Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupul bărbatului a fost adus la morga din Tulcea FOTO Arhivă Adevărul

Trifan Moraru (54 de ani) din localitatea Agighiol, judeţul Tulcea, a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav. Fapta s-a petrecut în vara anului 2004, iar Moraru a fost condamnat pentru că a omorât în bătaie un cioban acuzat că le fura oile.

Miercuri, reprezentanţii Penitenciarului Tulcea au sesizat poliţia că Trifan a încetat din viaţă în secţia Chilia Veche a închisorii din judeţ. Din primele date, deţinutul de 54 de ani ar fi suferit un stop cardio-respirator. Trupul neînsufleţit a fost adus la morga din Tulcea, acolo unde urmează să i se efectueze necropsia. Din primele date, trupul său nu prezenta urme de violenţă, iar medicul legist urmează să se pronunţe cu privire la cauzele decesului.

„Bărbatul a fost închis iniţial la Tulcea, după care a fost transferat la secţia exterioară din Chilia Veche, la regim semi-deschis. Lucra în blocul alimentar de câţiva ani. Miercuri după amiază, în jurul orei 15.00, după ce a terminat munca, a căzut la pământ inconştient. Ceilalţi deţinuţi au anunţat imediat cadrele de la secţie. Manevrele de resuscitare aplicate de cei care asigură asistenţa medicală nu au avut succes, astfel că a fost pronunţat decesul, cu diagnostic prezumtiv stop cardio-respirator“, a precizat Ionuţ Rotaru, purtător de cuvânt al Penitenciarului Tulcea.

Moraru a fost condamnat la 16 ani de puşcărie. În  iulie 2004, victima lui Moraru, îngrijitor de animale, a fost luată de patru bărbaţi cu un ARO şi dus la o stână de la marginea municipiului. Aici cei patru au acuzat victima, un bărbat de 57 de ani, că ar fi furat mai multe oi de-a lungul timpului. Moraru, pe atunci în vârstă de 45 de ani, a început să îl lovească pe ciobanul de 57 de ani în repetate rânduri cu un furtun de cauciuc. Când a văzut că acesta şi-a pierdut cunoştinţa, l-au urcat în acelaşi ARO (care îi aparţinea inculpatului) şi l-au dus la stâna la care lucra. A fost găsit desfigurat de proprietara stânei de la marginea municipiului, cea care a şi anunţat incidentul.
Medicii legişti au stabilit că decesul victimei s-a datorat şocului hemoragic, iar Moraru a fost cercetat şi judecat în stare de arest preventiv. După condamnare, a ajuns în secţia Chilia Veche a Penitenciarului din Tulcea.
 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Casa regală britanică, zguduită de legăturile Prințului Andrew cu Epstein. La ce au fost supuse Prințesele Beatrice și Eugenie
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”