Cea mai secetoasă vară din Delta Dunării: „Zonele pot fi periculoase pentru turiştii  care nu le cunosc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Familie de lebede FOTO Mihai Călin

Deşi Delta Dunării este o zonă umedă prin excelenţă şi s-ar putea crede că va fi ferită de seceta cu care se confruntă toată România, localnicii spun că nu-şi amintesc să fi trăit o vară atât de secetoasă, iar apa Dunării să fie atât de scăzută.

Luni, Dunărea înregistra la mal, la Tulcea, un nivel de 40 de centimetri, cea mai mică valoare înregistrată, în condiţiile în care anul trecut, cea mai scăzută cotă a fost de 80 de centimetri. 

Adâncimea scăzută a apei produce efecte negative atât pentru turism şi pentru localnici, dar mai ales pentru resursele vii ale Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. „Deşi Delta este ultima regiune a ţării noastre afectată de secetă, apele încep să scadă şi aici. În primul rând, vorbim de apariţia unor probleme în zonele de interes turistic, unde apa a scăzut foarte mult, cum ar fi punctele nevralgice din zona Pădurii Letea, la intrarea pe Canalul Bărbosu, Gârla Turcească de la Sfântu Gheorghe sau canalul care leagă Sfântu Gheorghe de Sulina“, spune guvernatorul. 

Transportul sezonier al turiştilor către Pădurea Letea, Pădurea Caraorman sau alte zone de interes turistic deosebit pune o presiune extraordinară asupra peisajului şi a habitatelor afectate din punct de vedere antropic. Sunt zone pe care ambarcaţiunile le parcurg cu greu în fiecare an când scade nivelul apei, însă anul acesta problemele sunt cu atât mai mari. „Zonele pot fi periculoase pentru cei care nu le cunosc. Mă refer aici la turiştii care vin în Deltă cu propriile ambarcaţiuni şi, dacă nu se informează în prealabil, pot avea mari neplăceri. În general, depinde de încărcătura navei, de capacitatea motorului, de caracteristicile ei tehnice. De exemplu, ambarcaţiunea corsar, cu o capacitate de 12 locuri, are nevoie de o mai mare adâncime pentru a naviga în siguranţă faţă de altele, explică Gabriel Marinov.

Din punctul de vedere al influenţei nivelului scăzut al apei asupra vieţuitoarelor, fenomenul este îngrijorător pe termen lung. „Nu am văzut tot ceea ce poate aduce seceta hidrologică. Aici, în Deltă, au fost cote scăzute în ultimii ani în mod frecvent, ceea nu este un lucru bun. Pe de altă parte, intervenţiile antropice, respectiv îndiguirile şi desecările, au fost devastatoare pentru acest tărâm şi pentru vieţuitoarele sale“. 

Speciile de peşti valoroase, în pericol

Din fericire, speciile de peşti care trăiesc la suprafaţa apei nu vor fi afectate. „Ca orice animal, odată cu diminuarea lentă a volumului de apă, peştii acţionează din instinct şi se vor retrage spre ape mai adânci sau vor migra direct în Dunăre. Însă, în condiţiile în care în toamnă situaţia va fi şi mai dezastruoasă, vom lua măsuri pentru protejarea unor specii de peşti, a căror captură a scăzut, cum ar fi şalăul, ştiuca sau crapul. Nu vom interzice pescuitul, ci doar sculele folosite pentru pescuitul acestor specii“, explică guvernatorul.

Prin diminuarea regimului hidrologic, foarte multe terenuri au ieşit de sub apă. Urmările negative nu sunt puţine, fiind vorba de reducerea suprafeţelor întinse de reproducere naturală a peştilor, în special a celor din familia crapului, şi a altor vieţuitoare acvatice. Urmând lanţul biologic, acest lucru va duce la diminuarea numărului altor specii periclitate, cum ar fi nurca europeană, pelicanul creţ sau codalbul. 

Şi transportul public de călători este afectat. Conform reprezentanţilor NAVROM Tulcea, compania care transportă turişti şi localnici în Deltă, a apărut prima problemă de acostare în localitatea Ceatalchioi pe relaţia Tulcea – Chilia - Periprava. Deocamdată, pe restul canalelor se circulă normal, spune Nicolae Chichi, director NAVROM.

 „Zonele pot fi periculoase pentru cei care nu le cunosc. Mă refer aici la turiştii care vin în Deltă cu propriile ambarcaţiuni şi, dacă nu se informează în prealabil, pot avea mari neplăceri” – Gabriel Marinov, Guvernatorul Deltei Dunării

Vă recomandăm să mai citiţi:

Arheologii şi istoricii reiau căutările deţinuţilor politic morţi la Periprava. Finaţarea, din donaţii

Fetiţa de aviator care a devenit „prinţesă“ în Palatul Regal de la malul mării: „Era spectaculos când era furtună. În mare erau nişte instalaţii care urlau“

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort