Camere video în instituţiile publice pentru a „pândi“ funcţionarii şpăgari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instituţia Prefectului - Judeţul Tulcea a găzduit miercuri întâlnirea de lucru a Grupului de Acţiune Anticorupţie al judeţului Tulcea, acţiune în cadrul căreia a fost dezbătută tema „Problematici Anticorupţie“.

Viceprimarul municipiului Tulcea, Andrian Ampleev, a ţinut să precizeze faptul că există riscuri de corupţie deoarece mare parte din activităţi se desfăşoară cu publicul. Pentru diminuarea acestui risc, multe sedii au fost dotate cu camere video, s-au realizat teste de integritate în instituţia pe care o reprezintă, iar la angajare personalul este selectat cu grijă.
„În administraţia publică sunt cele mai mici salarii”, a afirmat viceprimarul municipiului. În opinia sa, salarizarea unitară ar trebui să aducă, la muncă egală, salarii egale.
„Se încearcă o egalizare între salariile din instituţiile publice cu atribuţii similare, care desfăşoară acelaşi gen de activitate şi care au atribuţii de control, acest aspect fiind în curs de rezolvare”, a spus Alexandru Cumpănaşu, Director Coordonator al Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei Bucureşti.
Evenimentul a fost organizat în cadrul Proiectului „Dezvoltarea şi consolidarea Centrului Naţional pentru Integritate”, implementat de Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei în parteneriat cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice, proiect finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative”.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă