Bursa peştelui la Tulcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La finalul acestei săptămâni, la sediul Administraţiei Biosferei Delta Dunării au avut loc întâlniri în care s-a discutat oportunitatea organizării unei burse de peşte la Tulcea. Este vorba despre un amplu proiect discutat încă de acum câţiva ani, care prevede centralizarea şi monitorizarea tuturor capturilor de peşte din Delta Dunării.

Prefectul Lucian Simion, guvernatorul ARBDD şi preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea au discutat cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură despre realizarea acestui proiect gândit pentru beneficiul pescarilor din deltă.

„Pentru noi ca Agenţie, existenţa unei burse este foarte importantă pentru că în ultimele raportări anuale de capturi de peşte, se constată o scădere drastică. Drept dovadă, în ultimul an, s-au raportat 2500 de tone or noi considerăm că nu este posibil aşa ceva, potenţialul Deltei Dunării fiind mult mai mare, ceea ce ne face să credem că peştele se tranzacţionează pe alte căi“, a delcarat Cristinel Gherghişan, şef al ANPA.

Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, a declarat de curând că bursa de peşte trebuie realizată la Tulcea, dar costurile acestei investiţii trebuie regândite. În ceea ce priveşte reticenţa unor pescari din deltă faţă de această investiţie, preşedintele Teodorescu este de părere că acestora nu li s-a explicat corect şi concret cât de utilă este această bursă.

 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă