Buletinele de vot pentru referendum vor ajunge vineri la Tulcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Referendumul are loc pe 29 iulie

Conform calendarului întocmit de Ministerul Administraţiei şi Internelor, materialele pentru referendum vor fi ridicate vineri, 20 iulie 2012, de la sediul instituţiilor abilitate din Bucureşti, spune prefectul judeţului Tulcea, Lucian Simion.

În total vor fi ridicate 226.096 buletine de vot, 226.096  timbre autocolante şi 990 ştampile cu menţiunea „VOTAT”.
Tot în cursul zilei de vineri vor fi ridicate şi materialele informative constând în afişe şi pliante de informare a cetăţenilor cu drept de vot, elaborate şi asigurate de Autoritatea Electorală Permanentă.
Toate aceste materiale vor fi preluate de reprezentantul Instituţiei Prefectului, care va fi însoţit de pază militarizată, de la preluarea până la predarea acestora către preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană Tulcea.
Până la această dată a fost întocmită lista cuprinzând alţi jurişti decât judecătorii şi procurorii, care nu fac parte din nici un partid politic, precum şi lista cu alte persoane decât jurişti, cu reputaţie neştirbită, care nu fac parte din nici un partid politic, dintre care urmează să fie desemnaţi preşedinţii secţiilor de votare.
Mâine, de la ora 11.00, vor fi desemnaţi cei 198 de preşedinţi ai birouri electorale ale secţiilor de votare (prin tragere la sorţi de către preşedintele Tribunalului Tulcea).


Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie