Birocraţie: Braconajul din Deltă ţine în viaţă mii de bugetari tulceni GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dotările curg, rezultatele nu

Practic singurele activităţi raportate de oamenii în uniformă sunt legate de peştele capturat ilegal. Deşi în momentul de faţă şase instituţii ale statului au atribuţii de control în Deltă ministrul Borbely a anunţat luni la Tulcea că în scurt timp se va înfiinţa un corp unic de control

„Am discutat deja cu ministrul Igaş şi sper ca în maxim două luni acest corp să fie funcţional, deoarece restul instituţiilor nu au fost eficiente până acum“ a declarat la Tulcea ministrul Mediului, Laszlo Borbely.
„Toţi se bat cu pumnul în piept că ei se luptă cu braconierii, ca să nu fie restructuraţi.Chiar şi la Rezervaţie sunt casm mulţi oameni la birou, 118, şi doar 38 în deltă.Nu e posibil ca la Sfăntu un singur om să supravegheze zeci de mii de hectare. Nu se poate ca la Giurgeni să faci control inopinat două zile şi apoi iar să stea băieţii cu peşte pe pod fără nici un fel de problemă. În restaurante e plin de icre şi peşte, practic lupta asta antibraconaj se mimează, rezultatele sunt cifre înşiruite pe hărtii, fără mare valoare “ a mai spus ministrul Borbely.

Click pe poze pentru fotogalerie!

Autorităţile mimează lupta cu braconajul
Deşi autorităţile de control se calcă practic pe picioare în Delta Dunării rezultatele luptei împotriva braconajului sunt aproape hilare.Numărând sute de angajaţi care primesc zeci de milioane salariu lunar, nave ultramoderne şi instrumente de urmărire pe timp de noapte achiziţionate de statul român pe bani grei,instituţiile cu responsabilităţi în domeniul antibraconajului au reuşit marea peformanţă ca în întreaga perioadă de prohibiţie să captureze peşte în valoare de puţin peste 13.000 de lei,ceva scule de pescuit şi o singură barcă! Cel puţin aşa arată statisticile din anii precedenţi. Chiar şi ministrul Borbely a constatat că în timp ce meniurile restaurantelor şi pensiunilor din Deltă sunt pline de icre, agenţii ecologi au confiscat într-un an de zile imensa cantitate de două kilograme de icre!
„Avem doar 38 de agenţi pentru 550.000 de hectare, am avut 30 de tone de combustibil care s-au terminat“ motivează lipsa de eficienţă guvernatorul Rezervaţiei Delta Dunării, Grigore Baboianu.
Poliţia de Frontieră,Poliţia Deltei, Inspectoratul Judeţean de Poliţiei,Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură ,Garda de Mediu din cadrul Comisariatului Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi agenţii ecologi ai aceleaşi instituţii raportează aproape zilnic rezultatele  acţiunilor de control, în majoritatea cazurilor fiind vorba de câte un pescar care avea în barcă doar câteva kilograme de caras.Unde este peştele cel mare? După opinia generală- în drum spre Bucureşti sau alte oraşe din ţară, prin reţele bine puse la punct şi protejate chiar de autorităţi.
„Braconierii sunt totuna cu extratereştrii“
Deşi toată lumea cunoaşte în amănunt toate aspectele legate de filierele braconierilor nimeni nu poate face mai mult decît să mimeze lupta şi rezultatele. Metodele reţelelor de braconaj sunt destul de simple şi majoritatea deţin firme legale sub umbrela cărora se desfăşoară contrabanda.
Citiţi mai multe amănunte în săptămânalul ADS Tulcea!

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro