Bărbatul care a dat o „ţeapă“ de 230.000 de lei va fi judecat în stare de libertate
0Vineri, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a lui Vasile Burlan (30 de ani), bărbatul prins în cursul acestei săptămâni pe raza municipiului Constanţa. Tulceanul este acuzat de înşelăciune şi deţinere de armă.
Cu un nume fals şi prezentându-se drept un reprezentant al unei societăţi comerciale din Constanţa, în august 2012 Vasile Burlan a cumpărat de la o societate comercială din comuna Horia peste 65.000 kilograme de seminţe de floarea soarelui şi peste 72.000 kilograme de grâu, fără a achita preţul mărfii. Paguba se ridică la peste 230.000 lei. Când a fost prins, suspectul avea un pistol cu gaze şi un număr de patru cartuşe. Din primele verificări a rezultat că Burlan Vasile nu figurează ca fiind autorizat sa deţină, să poarte şi să folosească nicio categorie de arme.
Vineri, Tribunalul a decis că Burlan poate fi judecat în stare de libertate, dar nu are dreptul de a părăsi localitatea.