Alertă extremă în Tulcea și Galați: „Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un mesaj Ro-alert emis în noaptea de joi spre vineri i-a avertizat pe oamenii din Tulcea și Galați să se adăpostească pentru că este posibilitatea ca, din spațiul aerian, să cadă obiecte.

FOTO arhivă

„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Păstrați-vă calmul, adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri sau pereții exteriori”, se arăta în mesaj. 

Daniel Năstase, purtătorul de cuvânt ISU Tulcea, a explicat în exclusivitate la Antena 3 CNN  că MApN a detectat, pe radar, drone care se întreptau spre teritoriul României. 

„Colegii noștri din cadrul Ministerului Apărării Naționale au detectat posibile drone care se apropiai de spațiul aerian românesc. Cel mai probabil federația Rusă a inițiat un atac către teritoriul Ucrainei. Imediat a fost anunțat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar, conform protocolului, a fost emis un mesaj Ro-Alert

Nu au fost înregistrate apeluri telefonice la 112 care să anunțe că ar fi căzut ceva în spațiul aerian, să anunțe vreun atac, sau să ceară informații la 112, a mai spus Daniel Năstase în exclusivitate la Antena 3 CNN.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică