Administraţie: După viscol şi blocajul financiar afectează localităţile din judeţul Tulcea!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Blocajul a intervenit după ce vineri consilierii judeţeni nu au aprobat împărţirea banilor ce provin din sumele defalcate din TVA şi impozitul pe venit, bani ce ar fi trebuit să echilibreze bugetele Primăriilor.


După viscolul care a blocat fizic întreg judeţul la sfârşitul săptămânii trecute un alt blocaj, financiar de această dată, a afectat practic întreaga administraţie publică din judeţ.
Consiliul Judeţean nu a reuşit în şedinţa de vineri să aprobe repartizarea sumei reprezentând 20% din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, a sumei din cota de 18,5% din impozitul pe venit şi a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumuri comunale şi judeţene, pe unităţi administrativ-teritoriale, pe anul 2012.
Practic fără aceste sume Consiliile Locale din judeţe nu au mai putut trece la aprobarea bugetelor proprii de venituri şi cheltuieli.
„Majoritatea Consiliilor din judeţ aşteptau aprobarea repartizării pentru a vota bugetul, mai toţi aveau şedinţe programate imediat după c ear fi transmis Consiliul Judeţean aprobarea repartizării sumelor aşa cum se stabilize, acum ne mai târâim o perioadă până se aprobă, nu sunt bani, avem multe de plătit“ spune primarul oraşului Isaccea, Ilie Petre.
„E normal şi bine că nu s-a aprobat, era o bătaie de joc, Primăria Izvoarele primea un miliard de lei vechi,în timp ce unele de-ale lor primeau sume de cinci ori mai mari, deşi sunt de zece ori mai mici“ spune Neculache Peiciu, primarul comunei Izvoarele.
Votul lipsă
Repartizarea banilor aşa cum o stabilize executivul a fost blocată pentru un singur vot lipsă, fiind vorba de o absenţă motivate dealtfel, a doamnei consilierului Elena Manole, blocată în capital, unde plecase la nişte cursuri. În aceste condiţii, hotărărea a picat la un singur vot.
„Probabil data viitoare vor fi prezenţi toţi colegii şi proiectul va trece în forma actual.Nu ştiu c enemulţumiri sunt dar noi am încercat să echilibrăm bugetul şi în comparaţie cu mandatele trecute, când actual opoziţie primea mult prea mulţi bani“ a declarat Nicolae Chichi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea.
Opoziţia a recunoscut că a fost o piedică norocoasă pusă celor de la putere, întrucât în mod normal nu se pot opune majorităţii deţinute de consilierii PDL.
„Nu am ştiut că va lipsi cineva şi nu vor întruni numărul necesar, nu pregătisem special acest vot dar e bine că s-a întămplat aşa, deoarece sumele nu au fost repartizate corect, ci politic“ a declarat şi consilierul judeţean Vasile Strat.
Află din Adevărul de azi când se va relua votul!