A lovit un biciclist şi a fugit de la locul accidentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul accidentat este acum în stare gravă în spital. Băiatul de 21 de ani a fost găsit pe carosabil, inconştient. A ajuns la spital, acolo unde a fost stabilizat. Nici până acum nu se ştie cine a provocat accidentul rutier.

S-a întâmplat joi seara, la 22.40. Un biciclist din Mineri care circula regulamenar pe E 87, în interiorul localităţii Minieri, a fost lovit în plin de un autoturism neidentificat.
„Victima are traumatism cranio-cerebral acut. Iniţial era inconştient, dar a fost stabilizat la spitalul judeţean“, a declarat dr. Dumitru Vâlcu, director medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Tulcea.
Băiatul este acum la spital pentru investigaţii, urmând ca specialiştii să decidă dacă se impune transferul într-o altă unitate sanitară.
„La faţa locului au ajuns poliţişti de la Rutieră şi criminalişti. Se efectuază cercetări intense pentru a descoperi cine a provcat accidetul rutier“, a precizat Irina Lazăr, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea.
Nu este primul caz de fugă de la locul accidentului petrecut în acest an la Tulcea. Ultima dată, autorul a fost găsit în aceeaşi zi.
Înoaptea de 22 spre 23 martie 2012 lucrătorii Postului de Poliţie Sarichioi au fost sesizaţi ca pe raza comunei Sarichioi pe un drum de pământ a fost gasit decedat un bărbat. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au identificat victima în persoana lui A. Egor (43 ani) din localitate, iar elementele de la faţa locului au indicat faptul că persoana a fost victima unui accident rutier.
Poliţia Rutieră a preluat cercetările, organizând şi filtre pe raza judeţului pentru depistarea autovehiculului implicat în accident şi a persoanei care l-a condus.
În urma investigaţiilor efectuate de lucrătorii Serviciului Rutier împreună cu cei ai Postului de Poliţie Sarichioi, în seara zilei de 23 martie 2012, a fost identificat autovehiculul implicat în accident, un autoturism Dacia şi pe conducătorul acestuia, un bărbat din Sarichioi.


Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”