A fost inaugurat mult aşteptatul tomograf public: A nu se face abuz!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inevstigaţiile CT vor putea fi făcute de miercuri, 21 martie 2012

Marţi, de la ora 11.00, conducerea spitalului judeţean a inaugurat oficial tomograful, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Victor Tarhon, vicepreşedintele Ioan Boieru şi de directorul Direcţiei de Sănătate Publică, dr. Laurenţia Militaru. Este o investiţie pe care pacienţii tulceni o aşteaptă de câţiva ani.

În cadrul conferinţei de presă de astăzi, managerul Ion Popescu a declarat public că nu vor abuza de această investiţie a spitalului.
„Am avut luni o şedinţă cu şefii de secţie, unde am discutat şi această situaţie. Va fi o presiune foarte mare din partea multor oameni care vor veni să se interneze pentru a face o tomografie gratis, spunând «Este dreptul meu, sunt asigurat şi trebuie să îmi fac acest tip de investigaţie»“, a zis Popescu.
Acesta a mai precizat că, în conformitate cu procedurile medicale, specialiştii spitalului nu vor face direct investigație tomografică: se face un consult de către medicul specialist, se fac nişte analize de rutină, o radiografie, o ecografie, şi când mijloacele de investigaţie s-au epuizat, se vor îndrepta spre această soluţie. Există însă şi excepţii, cum ar fi cazul traumatismelor craniene, când se impune acest tip de investigaţie medicală.
Atenţie: riscuri
„Este un aparat de ultimă generaţie, din 2010. Este o mândrie pentru spitalul nostru că avem un aparat atât de important. Este vârf de gamă în acest tip de aparate medicale. Avem patru medici specialişti competenţi de investigare computerizată. Aşa că de mâine (n.n. miercuri)  pacienţii care vor avea nevoie de această investigaţie vor putea beneficia şi de astfel de servicii în spitalul din Tulcea. Nu vom face sute de astfel de investigaţii zilnic, mai ales că o astfel de investigaţie are şi anumite riscuri legate de iradiere şi de administrarea substanţei de contrast, dar întotdeauna un medic va pune în balanţă avantajele şi riscurile acestei proceduri“, a mai precizat dr. Ion Popescu.




Mai multe pentru tine:
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”