A fost eliberat condiţionat şi s-a întors la obiceiurile infracţionale: Trei ani de puşcărie pentru furt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Condamnat la trei ani de puşcărie

Ieri, la Judecătoria Tulcea, Imre Varga (30 ani) din Odorheiu Secuiesc, județul Harghita, a fost condamnat pentru o infracţiune de furt comisă în vara anului trecut în Tulcea.  Acesta mai fusese condamnat în 2005 şi era suspect în alte şase cazuri de furt.

„Cel în cauză era căutat şi de Poliţia Municipiului Odorheiu Secuiesc, fiind suspect şi pentru săvârşirea unui număr de șase infracţiuni de furt pe raza de competenţă a acestei unităţi“, spune Daniela Condrea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Tulcea.

Ieri, Judecătoria Tulcea l-a condamnat pe Imre la o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

De asemenea, instanţa a dispus revocarea eliberării condiţionate a pedepsei rezultante de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţă penală în data de 26 iunie 2005 a Tribunalului Mureş, definitivă la 9 decembrie 2005 şi a contopit restul rămas de executat de 992 zile cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de trei ani închisoare.

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța