Ziua Cooperării Europene 2013: „Teatru Virtual - Pod cultural” între Timişoara şi Szeged

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul Zilei Cooperării Europene, în 26 septembrie 2013, la Timişoara, va avea loc un eveniment excepţional: proiectului transfrontalier „Teatru Virtual – Pod cultural” E-THEATRUM va fi repus în scenă, într-o nouă formulă inovativă, spectacolul “Alice (Pe urmele lui Lewis Carroll)”

Dacă premiera-duplex s-a jucat simultan la Timişoara şi Szeged, în 10 iunie 2013, şi a fost transmisă live prin intermediul internetului, de această dată, în 26 septembrie 2013, de la ora 16, tinerii interpreţi ai spectacolului, din România şi din Ungaria, se vor afla cu toţii în sala Teatrului Maghiar ”Csiky Gergely” Timişoara, ”despărţiţi”, ca în Ţara Minunilor, de un zid şi o fereastră.

Spectatorii se vor afla şi ei, alternativ, de o parte şi de cealaltă parte a ”oglinzii”, la fel ca în celebra carte a lui Lewis Carroll, şi vor putea vedea, succesiv, cele două perspective ale poveştii, în secvenţe de câte 15 minute, jucate în limba engleză. Spectacolul este regizat de Kedves Emőke, pe muzica lui Cári Tibor, interpretată de orchestră şi cor şi difuzată live prin intermediul tehnologiei virtuale.

Pentru a putea participa la realizarea acestui spectacol, cei 24 de tineri cu aptitudini scenice din România şi din Ungaria au urmat un program complex de educaţie artistică, derulat sub îndrumarea mentorilor.

E-THEATRUM este un proiect conceput pentru a reuni producători, e-traineri, tineri cu aptitudini artistice, actori şi spectatori din România şi Ungaria şi de a realiza, împreună, un pod cultural, care să ofere noi posibilităţi de comunicare şi conexiune între public şi teatru.

Ziua Cooperării Europene, derulată sub deviza ”La graniţe ne dezvoltăm împreună”, are ca principal scop celebrarea cooperării între regiuni şi ţări europene.  Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 se alătură acestei campanii prin spectacolul Alice şi prin alte evenimente realizate în cadrul proiectelor finanţate, care se adresează unui public larg, inclusiv copiilor şi familiilor lor.

Citiţi şi:

Spectacol de teatru de un sfert de milion de euro la Timişoara şi Szeged

Mai multe pentru tine:
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos