Foto Vopsitul eco al ouălor la Mănăstirea Timișeni. Ce spun măicuțele despre folosirea chimicalelor

La mănăstirea Timişeni de la Şag vopsitul ouălor de Paşte e o veche tradiţie. În Vinerea Mare, măicuţele înroşesc ouă folosind metoda populară, naturală, cu coji de ceapă roşie.

Mănăstirea Timișeni de la Șag, aflată la un pic mai mult de zece kilometri de Timișoara, a devenit, în ultimii ani, un loc preferat al timișorenilor pentru slujba din noaptea de Înviere. Aici, în Vinerea Mare, măicuțele vopsesc ouă – din propria gospodărie, într-un mod tradițional, cu coji de ceapă roșie.

„Vopsitul ouălor roșii se face în Vinerea Mare. Astăzi e ultima vinere din post. Se mai numește Vinerea Seacă sau Vinerea Neagră. Noi obișnuim aici să vopsim ouăle în fiecare an. Folosim o metodă naturală cu coji de ceapă roșie și ceapă albă și asta pentru că vopsitul colorat, chimic, pătrunde prin coajă și nu e sănătos. Prima fază e spălarea și degresarea ouălor, după care se introduc în acea zeamă colorată de ceapă, iar la final le dăm cu ulei pentru a primii un luciu”, a declarat maica stareţă Casiana.

Semnificaţia ouălor roşii este de atunci de când a fost răstâgnit Isus Hristos şi a fost străpuns în coastă, de unde a curs sânge. Se spune că Sfântul Ioan, fiind la cruce, a strâns într-un vas sângele scurs. A doua variantă ar fi cea legată de Maria Magdalena, care a înroşit un coş de ouă şi l-a dus în cinstea lui Pilat, pentru a cere trupul lui Isus Hristos de pe cruce. Anul acesta maicile de la Șag au vopsit cam o mie de ouă, mai spune maica stareță.

„Cam în fiecare an vopsit în jur de o mie de ouă. În pandemia au fost mai puține. Le folosim în zilele de Paști. Suntem 60 de suflete la mănăstire, sunt trei zile de sărbătoare, mai dăm la săraci și se duc. Care se sparg le folosim la drob și la mâncare”, a adăugat maica stareță Casiana.

Slujba Învierii Domnului de la Mănăstirea de la Şag va începe la ora 23.30. La miezul nopţii credincioşii iau lumina, înconjoară biserica, apoi rămân până spre zori la Sfânta Liturghie de Înviere.

Așezământul a fost înființată în 1944. La început a funcționat ca un metoh al mănăstirii de la Partoș. În 1955, mănăstirea a fost desfințată de comuniști – timp în care a fost locuit de muncitorii de la Ocolul Silvic, după care măicuțele au revenit în 1968, când s-a ridicat vechea biserică din curte. Biserica nouă a fost constuită în 2001, perioadă în care a început construcția noului complex monahal.