VOCEA BANATULUI Secretele miliţianului abonat la spaţiile statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai tari afaceri cu distracţie din Timişoara sunt patronate de un fost miliţian. Locotenent de Miliţie, Dorin Epure a trăit din plin Revoluţia. Arma pe care o avea la el, o mitralieră cu seria BH-4306, a fost găsită cu funingine. După cine sau după ce a tras în decembrie 1989 numai Dorin Epure ştie. E secretul lui.

Un alt secret al patronului de la Heaven, Park Place şi Zambara este metoda prin care a reuşit să convingă nişte şefi de instituţii publice să-i ofere, cu generozitate, spaţii pentru cele trei cluburi.

În cazul Heaven încearcă şi procurorii Departamentului Naţional Anticorupţie să afle cum de Primăria Timişoara a permis să fie ocupat un spaţiu mult mai mare decât cel pentru care se plătea chirie. Ironic este că o administraţie cu rădăcini şi atitudini anticomuniste a pus umărul la profitul unui fost miliţian, care şi-a afumat mitraliera la Revoluţie. Numai primarul Gheorghe Ciuhandu ştie de ce.

Foştii şefi de la Universitatea Politehnica au fost şi ei „amabili" cu tovarăşul locotenent Epure şi aşa a apărut clubul de noapte Park Place, loc de întâlnire pentru asistenţii, conferenţiarii, lectorii şi profesorii lumii interlope din Timişoara. Ce caută un astfel de cuib printre laboratoarele şi sălile de curs de la Poli, ştie numai rectorul Nicolae Robu.

Ultimul secret al fostului miliţian este modul în care a reuşit să convingă administraţia judeţeană să permită funcţionarea clubului de fiţe Zambara în Bastion. Monument istoric, punct de reper al oraşului, Bastionul a fost recent renovat.

Şeful „de la judeţ", Constantin Ostaficiuc, a găsit potrivit să gireze prezenţa unui birt în Bastion. Pentru că oricum l-ar eticheta, un loc în care se consumă alcool şi se ascultă muzică e birt. Cu fiţe sau fără fiţe. Ca să-i dea o spoială legală, cei de la „judeţ" au acceptat ca Zambara să fie în acte „centru de pregătire a tinerilor".

Observaţi că nu întâmplător am omis să spun apartenenţa politică celor generoşi cu fostul miliţian. Pentru că nu contează decât în măsura în care ştim că omul e prieten cu toată lumea. Nu miră pe nimeni că etichetele nu contează atunci când de vorba de afaceri. Banii nu au culoare politică.

Dacă stai de vorbă cu domnul Epure îţi umple capul cu atitudinea de om de afaceri onest şi cu beneficiile pe care le aduce comunităţii, societăţii, umanităţii. Poţi să-l crezi pe cuvânt, dacă nu ai mai discutat cu miliţieni deştepţi, sau să te întrebi de ce nu face el afaceri „ca tot omul" în spaţiile lui, sau măcar în spaţii închiriate printr-o agenţie imobiliară, de pe piaţă. De ce îi place să facă afaceri cu statul, e un alt secret pe care numai el îl ştie. 

Citeşte detalii despre afacerile lui Epure:

EXCLUSIV Omul care controlează cele mai tari afaceri cu fiţe din Banat

Discotecile de fițe care funcționează sub umbrela statului

Citeşte alte opinii ale jurnalistului Malin Bot pe platforma "ideilibere.ro", vezi video cu emisiuni şi citeşte alte detalii despre acesta, mai jos:

  

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare