VIDEO Un pensionar român, nostalgic al comunismului, pleacă în Cuba să doneze cărţi. „L-am iubit mult pe Fidel Castro“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Zamfirescu pleacă în Cuba pentru a dona 200 de cărţi comunităţii de români de acolo

Un pensionar din Lugoj, judeţul Timiş, plăteşte peste 5.000 de euro, bani adunaţi din pensia de 1.000 de lei, pentru a duce 173 de cărţi de literatură românească în Cuba. Ştefan Zamfirescu vrea să doneze cărţile comunităţii româneşti de la Havana, alegând Cuba pentru că este nostalgic al comunismului şi l-a iubit pe Fidel Castro.

Sortarea şi numerotarea cărţilor, corespondenţe cu Ambasada României din Cuba şi alte instituţii ale statului, dar şi căutarea celor mai bune variante de transport pentru o persoană cu un bagaj de 80 de kilograme sunt doar câteva dintre demersurile făcute de Ştefan Zamfirescu, un pensionar din Lugoj, hotărât să îşi doneze biblioteca de cărţi vechi, româneşti, comunităţii de români din Cuba.

Ajutat de consilierul judeţean PSD, Nicu Bădina, fost consilier la cabinetul senatorial al lui Ilie Sârbu, Ştefan Zamfirescu a reuşit să pună cap la cap toate detaliile transportului de cărţi în Cuba, stabilindu-se că pensionarul va călători cu cele 200 de cărţi cu avionul, pe traseul Budapesta – Zurich – Havana. Aventura îl costă pe bătrânul din Lugoj aproximativ 5.000 de euro, bani adunaţi de-a lungul timpului din pensia sa de 1.000 de lei.

Cărţile, exportate cu aviz de la Direcţia de Cultură

Chiar dacă volumele exportate de Ştefan Zamfirescu în Cuba nu sunt cărţi de patrimoniu, pensionarul avea nevoie de avizul Direcţiei de Cultură pentru exportul definitiv al cărţilor. Obţinerea avizului a fost ultimul pas birocratic pentru transportul cărţilor în Cuba.

În cadrul corespondenţei avute cu Ambasada României de la Havana, pensionarului i s-a transmis că poate să trimită cărţile pentru ca ambasada să le doneze comunităţii de români din Cuba, formată în special din femei căsătorite cu tineri cubanezi veniţi să studieze în România. Bătrânul a refuzat categoric propunerea Ambasadei, insistând să ducă personal cărţile în Cuba. „Ei obţineau felicitările. Eu eram deja în spate. Mă aruncau afară. Foarte interesant. Nu ştiau cum să obţină ei nişte aplauze, nişte strângeri de mână”, a declarat Ştefan Zamfirescu.

„Să creăm la Lugoj un caz unic”

Cu ocazia obţinerii avizului de export a celor 173 de cărţi, la Casa Bredicenilor din Lugoj a fost organizat un eveniment prin care gestul pensionarului să fie făcut cunoscut. „A dărui este un sentiment care te înnobileză. Astăzi vorbim despre dar şi suntem martorii unui astfel de gest făcut de unul dintre concetăţenii noştri”, a spus în deschiderea evenimentului directoarea Bibliotecii Municipale din Lugoj, Henrieta Szabo. La eveniment a participat şi consilierul judeţean Nicu Bădina, care l-a ajutat pe Ştefan Zamfirescu în demersul său. Bădina a povestit aventura trăită alături de pensionar în proiectul „cărţi pentru Cuba”.

„Să agoniseşti din buzunarul tău ani şi ani de zile, să strângi aceşti bani care se duc la 4-5.000 de euro în final. De ce treaba asta? Să creăm un caz unic la Lugoj”, a declarat Bădina, potrivit căruia, Ştefan Zamfirescu pleacă singur în Cuba fără a şti vreo limbă străină. Consilierul judeţean a declarat că a încercat să îl convingă pe Ştefan Zamfirescu să stea în Cuba o săptămână sau 10 zile, fiind suficient, dar nu a reuşit să îl convingă pe bătrân, acesta fiind hotărât să stea în Cuba o lună.

 „L-am iubit pe Fidel”

Când i-a venit rândul să ia cuvântul pentru a vorbi în faţa celor aproximativ 20 de lugojeni, în mare parte apropiaţi ai săi, Ştefan Zamfirescu a fost copleşit de emoţie. „Emoţiile întodeauna m-au stăpânit. Îmi pare rău dacă o să mă bâlbâi. În momentul în care mă emoţionez mi se blochează muşcii de la gură. Nu mai pot vorbi”, a spus bătrânul, vizibil emoţionat. Ştefan Zamfirescu a găsit, totuşi, puterea să le explice celor prezenţi de ce a ales Cuba. „L-am iubit mult pe Fidel. Revoluţionarul Fidel....A fost atentat la viaţa lui de cinci ori şi de fiecare dată a scăpat. El nu a fost numai un revoluţionar. El a iubit femeia mult. Marea artistă Sophia Loren a fost iubita lui, în sensul iubirii pure nu a iubirii erotice. A iubit-o prin frumuseţea Sophiei Loren şi stilul ei de a juca în filme”, a spus Ştefan Zamfirescu, care e extrem de curios să vadă cum e organizată comunitatea de români din Cuba.

Pensionarul din Lugoj a mai declarat că după întoarcerea din Cuba vrea să ducă un transport de cărţi tehnice în Coreea de Nord. Ştefan Zamfirescu recunoaşte că e un nostalgic al regimului comunist. „Eu am simpatizat ordinea, disciplina şi bunul simţ. Eu nu am fost niciodată sancţionat în timpul lui Ceauşescu. Am fost un disciplinat. Dacă mi s-a spus stai în colţul ăla, acolo am stat. Nu am fost niciodată cu drepturile omului. Drepturile omului e o fantezie. Drepturile omului şi atunci au fost şi sunt atunci când eşti disciplinat”, a declarat Ştefan Zamfirescu. Singurul lucru de care se teme pensionarul din Lugoj pentru aventura în Cuba: „cu un avion se poate întâmpla un accident şi nu am făcut formalităţile pentru cui să rămână ceea ce mai am aici”. 

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie