VIDEO Şoseaua de centură, de doar 12,6 km, la care s-a lucrat şapte ani, are nevoie din nou de reparaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoseaua care ocoleşte oraşul de pe Calea Aradului pe Calea Lugojului, va intra în reparaţii în luna martie. Au apărut probleme în zonele podurilor

Nicio lucrare de drum din zona Timişoarei nu pare să fie fără probleme. Dacă despre lucrările de mântuală de la autostrada Arad-Timişoara, ori de pe bulevardele din oraş s-a tot vorbit, iată că nu avea cum să scape nici şoseaua de centură. Doar este vorba de o şosea de 16,6 kilometri realizată în şapte ani, care imediat după inaugurare a mai avut nevoie de reparaţii.  

La jumătatea lunii martie, şoseaua de centură va intra din nou în reparaţii având în vedere problemele apărute în zona podurilor, pline de denivelări care pun în pericol siguranţa circulaţie.

Partea bună este că lucrarea se află încă în garanţie, astfel că toate cheltuielile vor fi acoperite de constructor Romstrade - Vectra Service. Culmea că acesta a mai reparat o dată drumul, după ce a preluat lucrarea de la o societatea grecească care nu s-a achitat de sarcini şi a fost înlocuită. 

Acesta a mai remediat o dată problemele. Primele lucrări au fost realizate de o firmă grecească. Ulterior, aceasta nu şi-a făcut treaba şi a fost înlocuită cu o societate românească. Se pare că terasamentul prost făcut de greci provoacă acum tasarea şi apar acele denivelări în zona podului.

Realizat cu sprijinul Guvernului Japoniei

Şoseaua de centură care leagă Calea Aradului de Calea Lugojolui are 12,6 kilometri şi a fost realizat în şapte ani. Lucrările au început în data de 8 ianuarie 2003 în 1 decembrie 2010. Valoarea totală a lucrărilor a fost de peste 23 de milioane de euro. Banii au fost obţinuţi dintr-un împrumut de la Banca Japoniei de Cooperare Internaţională, dar şi de la Guvernul României.

La doar câteva luni de la inaugurarea unui tronson din centura Timişoarei, făcută cu mare tam-tam de premierul Emil Boc şi ministrul transporturilor Radu Berceanu, drumul a început să arate ca după război. Gropile la tot pasul, marcaje trasate doar în locurile unde au poposit oficialii la inaugurare, iar balustradele de protecţie lipseau cu desăvârşire.

Şoseaua care ocoleşte Timişoara conţine trei pasaje cu o lungime totală de 244 de metri şi patru intersecţii cu drumuri comunale şi judeţene, amenajate cu sensuri giratorii, cel dinspre Calea Aradului fiind cel mai mare din ţară.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”