VIDEO Practicantele de masaj erotic din Timişoara s-au supărat pe poliţişti după ce patronii lor au fost amendaţi cu 30.000 de lei şi lăsaţi fără alcool

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţiune în forţă, în această noapte, a oamenilor legii la cluburile de masaj thailandez din Timişoara. În doar câteva zeci de minute, poliţiştii au dat amenzi de sute de milioane de lei vechi pentru lipsa de acte contabile. În replică, patronii cluburilor de "masaj cu finalizare" spun că afacerile lor sunt falimentare şi nu au de unde să scoată banii. Cele mai supărate sunt chiar maseuzele, care au ajuns să câştige salariul m

Sub paravanul unor simple localuri, fără să aibă la intrare vreo siglă, în Timişoara funcţionează doar trei saloane de masaj erotic. Înainte de criză erau mai multe, spun cei care au mai rezistat pe piaţă. Azi-noapte, angajaţii Inspectoratului de Poliţie Timiş, ai Gărzii Financiare şi Inspectoratului Teritorial de Muncă au făcut o vizită în interes de serviciu la soloane de masaj, iar în câteva zeci de minute au reuşit să ruineze financiar afacerile, după cum se plâng patronii.

Având şi aşa clienţi puţini, saloanele au fost închise, fetele trimise acasă, numeroase produse alcoolice confiscate pentru că nu existau acte de achiziţie, iar patronii amendaţi. Culmea, nici una dintre maseuze nu are probleme cu actele de angajare şi nici nu este căutată de oamenii legii pentru încălcarea legii.

"Am fost amendat pentru că nu am avut actele contabile. În rest, totul a fost în regulă. Ne-au zis că a fost control în tot oraşul. Amenda a fost de 9.000 de lei.La cum merge afacerea cred că o să închid. Lucrurile merg prost. Am redus şi preţurile şi avem 2-3 clienţi pe zi. Clienţii nu mai au bani şi le este frică. Le-am scăzut şi fetelor salariile. În plus, chiriile şi cheltuielile sunt mari. Dacă le-aş scădea încă odată salariile fetelor atunci nu ar mai rămâne nimeni.Acum un an şi jumătate era bine, dar din ianuarie nu mai e nimic. Preţurile sunt de la 100 la 200 de ron. Nu ai de unde negocia la preţurile acestea", a spus Tibi, unul dintre patronii de saloane de masaj erotic din Timişoara (vezi video).

Maseuzele lucrează opt ore pe zi în schimbul salariului minim pe economie şi a unui comision per client.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut