VIDEO Mecanic luat la rost de localnici după ce trenul pe care-l conducea a lovit o maşină lângă Timişoara: „Ce, mă, nu puteai să frânezi?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un localnic îi reproşează mecanicului că n-ar fi frânat şi n-ar fi dat semnale sonore FOTO Facebook

Un accident feroviar a avut loc vineri, 1 martie, pe raza localităţii timişene Dudeştii Noi. Maşina condusă de un şofer care nu s-a asigurat la trecerea cu calea ferată a fost lovită de un tren Regio, dar localnicii care s-au adunat la locul accidentului i-au reproşat mecanicului că n-a fost atent.

Un autoturism Volkswagen Golf în care se aflau şoferul de 49 de ani şi o adolescentă de 14 ani a fost lovit la trecerea cu calea ferată din Dudeştii Noi vineri, 1 martie, în jurul prânzului. Trecerea era prevăzută cu indicatorul "Stop" şi Crucea lui Andrei, dar şoferul a încercat să traverseze calea ferată fără să se asigure cu atenţie.

Tânăra aflată pe locul din dreapta a fost rănită uşor după ce maşina a fost târâtă câţiva zeci de metri. Adolescenta a scăpat miraculos fără răni grave în condiţiile în care din imagini se poate observa că unul dintre tampoanele locomotivei a intrat pe geamul dreapta faţă al autoturismului.

În ciuda vinei exclusive a şoferului, localnicii care s-au adunat la locul accidentului i-au reproşat mecanicului locomotivei că n-a frânat la timp şi că n-ar fi dat semnale sonore.

"Am sunat, am frânat. Degeaba! Ce să frânez...", răspunde nervos mecanicul trenului.

"N-ai sunat nimica şi n-ai frânat nimica, mă!", spune un alt bărbat aflat în mulţime.

"Da, domn'e, dar sunaţi foarte încet!", spune alt om. "Vorbiţi, bă, cu ăia să schimbaţi trenurile ăstea, daţi-le foc bă!", se mai aude pe fundalul unei înregistrări video postate pe Facebook.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort